Descinderi masive la Sintești: Diana Buzoianu depune plângeri penale, după luni de supraveghere și probe video

Cele mai citite

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat luni desfășurarea uneia dintre cele mai ample acțiuni de control din ultimii ani în localitatea Sintești și în zonele din apropiere, după luni întregi de monitorizare și documentare a activităților suspecte.

Potrivit oficialului, operațiunea vizează combaterea fenomenului arderilor ilegale de deșeuri, problemă care afectează de ani buni calitatea aerului din zona București – Ilfov.

„În acest moment are loc una dintre cele mai mari acțiuni de control la Sintești și în localitățile din zonă din ultimii ani”, a transmis Diana Buzoianu într-o postare publicată pe Facebook.

Probe video și plângeri penale, după monitorizarea activităților ilegale

Ministra Mediului a precizat că autoritățile au strâns imagini și înregistrări video care vor fi folosite drept probe în anchetele penale deschise în urma controalelor.

Publicitate

„Vom înregistra oficial astăzi plângerile penale bazate pe constatările făcute în urma monitorizării, însoțite de clipuri și fotografii”, a declarat Diana Buzoianu.

Acțiunea vine în contextul intensificării măsurilor împotriva rețelelor implicate în incendierea ilegală a cablurilor și a altor tipuri de deșeuri pentru recuperarea metalelor, practici care generează emisii toxice și poluare severă.

Sintești, în centrul controverselor privind poluarea aerului

Localitatea Sintești a fost în repetate rânduri asociată cu episoade grave de poluare a aerului din regiunea București – Ilfov. De-a lungul anilor, autoritățile și organizațiile de mediu au semnalat existența unor activități ilegale de ardere a deșeurilor, în ciuda controalelor și intervențiilor repetate.

Recent, Garda Națională de Mediu a confiscat 33 de tone de deșeuri în zona Sintești – Jilava și a suspendat mai multe activități considerate ilegale.

„Faptele penale trebuie sancționate, altfel fenomenul va continua ani de zile”, a mai avertizat ministra Mediului.

Fenomenul arderilor ilegale rămâne una dintre principalele surse de reclamații din partea locuitorilor din București și din județul Ilfov, pe fondul impactului major asupra sănătății și mediului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu a plătit amenda maximă de 200.000 lei. „Dumnezeu ne ține pe toți”?

Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a achitat amenda de 200.000 de lei aplicată de Autoritatea Electorală...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect