VIDEO/FOTO: Imagini TERIBILE într-o comună din județ! Doi urși au ajuns pe străzile localității

Cele mai citite

Locuitorii din Sebeșu de Sus au fost martorii prezenței a doi urși care au fost observați pe străzile localității nopțile trecute.

Apariția animalelor sălbatice în apropierea gospodăriilor și a zonelor circulate a generat îngrijorare în rândul localnicilor, mai ales în contextul în care astfel de întâlniri pot reprezenta un pericol atât pentru oameni, cât și pentru animale domestice.

Cele două exemplare au fost văzute deplasându-se în interiorul localității, unde s-au plimbat fără să niciun fel de probleme.

În ultimii ani, prezența urșilor în apropierea zonelor locuite a devenit tot mai frecventă în mai multe localități din județul Sibiu.

Publicitate

Specialiștii explică fenomenul prin apropierea habitatelor naturale de zonele locuite, dar și prin existența unor surse de hrană care pot atrage animalele către gospodării.

Autoritățile monitorizează situația și recomandă locuitorilor să respecte măsurile de siguranță pentru a evita incidentele.

Recomandări pentru populație

-Evitați deplasările pe jos în zone izolate, mai ales după lăsarea întunericului.

-Supravegheați copiii și nu îi lăsați să se deplaseze singuri în apropierea locurilor unde au fost observați urșii.

-Țineți animalele de companie în spații sigure și evitați plimbările în zonele cu risc.

-Nu lăsați resturi alimentare sau deșeuri menajere în locuri accesibile animalelor sălbatice.

-Dacă observați urșii, păstrați distanța și anunțați imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112.

Avertisment important

Nu încercați sub nicio formă să vă apropiați de urși pentru fotografii sau filmări și nu încercați să îi alungați.

Animalele sălbatice pot reacționa imprevizibil și pot deveni agresive dacă se simt amenințate sau surprinse.

În cazul unei întâlniri directe, păstrați-vă calmul, retrageți-vă lent din zonă și evitați mișcările bruște. Siguranța personală trebuie să fie prioritară.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Tabere de vară, la Muzeul ASTRA: „Săptămâna de Artă – Culorile satului”, experiențe creative pentru copii

Muzeul ASTRA anunță ultimele locuri disponibile la una dintre cele mai așteptate activități educative ale verii: taberele de vară...

Știri pe același subiect