TUPEU SCANDALOS: chirii de zeci de euro pentru locuințe de stat din zone EXCLUSIVISTE. A fost publicată lista RAAPPS

Cele mai citite

Pentru prima dată după ani de solicitări privind transparența administrării patrimoniului de stat, RAAPPS a publicat situația imobilelor ocupate de demnitari și alte persoane fizice sau juridice.

Datele, făcute publice în urma unei hotărâri adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, oferă o imagine amplă asupra modului în care sunt utilizate sute de locuințe și spații aflate în administrarea regiei.

Documentele arată că 192 de imobile din București sunt ocupate de persoane fizice, la care se adaugă alte cinci proprietăți din Sinaia, 21 de locații administrate prin Sucursala Triumf și un imobil situat în Cluj-Napoca. În majoritatea cazurilor, repartizarea s-a făcut prin atribuire directă, procedură utilizată în 214 situații.

Datele publicate indică și un număr important de contracte fără un termen clar de încetare. În 25 de cazuri, perioada contractuală este nedeterminată, iar în alte 37 de situații apare mențiunea „până la soluționarea situației locative”, fără o dată exactă de finalizare.

Publicitate

Printre informațiile care atrag atenția se află și existența unor locuințe acordate fără chirie. Un astfel de caz este cel al unui imobil de pe strada Atena din București, atribuit direct pe perioadă nedeterminată în baza legislației privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Lista publicată relevă și diferențe semnificative între valoarea de piață a unor proprietăți și chiriile percepute de stat.

Cea mai mică chirie identificată în documente este de doar 33,83 euro pe lună pentru o locuință de aproape 27 de metri pătrați din București.

La polul opus se află un apartament de aproape 219 metri pătrați de pe Șoseaua Kiseleff, pentru care chiria depășește 2.675 de euro lunar.

Datele indică și existența unor imobile ocupate fără titlu locativ valabil, pentru care sunt în curs proceduri de evacuare. Este vorba despre trei apartamente din București, ocupate încă din perioada 2021–2022, pentru care situația juridică nu a fost încă soluționată.

Un alt aspect care iese în evidență este vechimea unor contracte. Patru locuințe figurează ca fiind ocupate în baza unor atribuiri directe realizate în anii ’80, înainte de schimbarea regimului politic.

Unele dintre aceste contracte sunt în continuare active și funcționează pe perioadă nedeterminată.

Potrivit documentelor, anul 2025 a adus 35 de noi atribuiri, iar alte zece au fost realizate în 2026. De asemenea, mai multe locuințe sunt ocupate exclusiv pe durata exercitării unor funcții publice, contractele fiind legate de perioada mandatului beneficiarilor.

Publicarea listei reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de transparentizare a patrimoniului administrat de RAAPPS. Hotărârea de guvern obligă regia să facă publice adresele, tipurile de contracte, modalitățile de atribuire și nivelul chiriilor încasate.

Sunt exceptate de la publicare doar imobilele care au legătură cu activități din domeniul securității naționale.

Cele mai mici chirii

33,83 EUR – Str. Vasile Lascăr nr. 21, ap. 11, București (26,85 mp)

40,32 EUR – Bd. Gheorghe Magheru nr. 28-30, București (15,77 mp)

62,40 EUR – P-ța Presei Libere nr. 1, București (21,94 mp)

65,00 EUR – Str. Dr. Nicolae Manolescu nr. 5-7, București (Teren sub construcție)

85,91 EUR – Șos. Kiseleff nr. 20 (Locuri de parcare separate, LP 11, 12, 13)

Cele mai mari chirii

2.675,81 EUR – Șos. Kiseleff Pavel Dimitrievici nr. 22, ap. 1, București (218,97 mp)

2.641,10 EUR – Șos. Kiseleff Pavel Dimitrievici nr. 24, ap. 1, București (188,92 mp)

2.481,27 EUR – Șos. Kiseleff Pavel Dimitrievici nr. 24, ap. 3, București (188,69 mp)

1.387,12 EUR – Bd. Mărăști nr. 49, ap. 1, București (186,43 mp)

1.296,11 EUR – Str. Cristian Popișteanu nr. 2-4

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sibiul, sub amenințarea vremii extreme: ANM anunță vijelii de până la 90 km/h și cantități mari de apă

ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă începând de joi, 11 iunie, ora 12,...

Știri pe același subiect