Șoferii și turiștii care se pregăteau să urce pe Transfăgărășan începând de vineri dimineață vor trebui să mai aștepte câteva ore.
Deși celebrul drum montan este pregătit din punct de vedere tehnic pentru reluarea circulației, autoritățile au decis să amâne deschiderea programată pentru 12 iunie 2026, din cauza condițiilor meteorologice periculoase anunțate în zonă.
Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, care a precizat că măsura a fost luată exclusiv din motive de siguranță.
Potrivit acestuia, sectorul montan al Transfăgărășanului se află sub incidența unui cod portocaliu de ploi torențiale, cu cantități de apă ce pot depăși 60 de litri pe metru pătrat.
Avertizarea este valabilă până vineri dimineață, la ora 10:00, iar riscul producerii unor căderi de pietre, aluviuni sau arbori pe carosabil este unul ridicat.
„Transfăgărășanul (DN7C)-amânare de câteva ore!
Din motive de siguranță, amânăm cu câteva ore deschiderea Transfăgărășanului (DN7C), anunțată pentru mâine, vineri, 12 iunie 2026, ora 09.00.
Din punct de vedere tehnic, circulația pe Transfăgărășan ar putea fi deschisă.
Însă acest drum montan, aflat la mare altitudine, se găsește în zona unui cod portocaliu de ploi torențiale (peste 60 de litri pe metru pătrat), anunțat să dureze până mâine, vineri, 12 iunie 2026, ora 10.00.
În aceste condiții, prefer să nu deschidem circulația până la încetarea codului portocaliu, pentru a nu pune în pericol participanții la trafic.
Imediat după ce codul portocaliu va trece, vom face o nouă revizie pe Transfăgărășan, pentru a îndepărta de pe carosabil eventualele aluviuni (stânci, grohotiș, copaci) desprinse de pe versanți.
Dacă starea drumului va permite, după finalizarea reviziei, estimăm deschiderea circulației mâine, vineri, 12 iunie 2026, începând cu ora 12.00.
Siguranța celor care urcă pe munte rămâne prioritatea noastră. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a scris șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




