Adrian Veștea anunță sfârșitul crizei politice: „Nu sunt un laș, merg până la capăt. România va avea guvern în cel mult o săptămână”.
Premierul desemnat Adrian Veștea transmite un mesaj de încredere într-un moment în care scena politică este marcată de incertitudine și negocieri intense.
Acesta susține că este pregătit să își asume responsabilitatea formării noului Executiv și spune că România va avea un guvern învestit în cel mult o săptămână.
Invitat duminică la Antena 3 CNN, Adrian Veștea a declarat că acceptarea mandatului reprezintă o provocare majoră, dar consideră că oamenii politici au obligația să răspundă atunci când țara traversează momente dificile.
„Sunt lucruri care până la urmă îți creează o provocare și cred că suntem obligați ca în astfel de momente grele un om politic să fie în măsură să răspundă acelor solicitări, să nu fie un laș, iar eu mi-am asumat acest lucru, indiferent ce știu de tot felul de presupuneri, de consecințe, eu sunt hotărât să merg până la capăt, sunt hotărât și am toată convingerea că va exista un guvern până la finalul acestei săptămâni, iar în felul acesta cred că cu toții vom trece într-o nouă etapă”, a declarat premierul desemnat.
Veștea a atras atenția asupra efectelor pe care prelungirea interimatului le produce asupra țării și economiei.
„Ne-am săturat de această perioadă de interimat de 40 de zile, vedem cu toții ce înseamnă din punct de vedere al costurilor economice pe care le avem și este obligația noastră, a celor care facem politică și care avem curajul să ne asumăm responsabilitatea în astfel de momente grele să scoatem țara din situația în care este”, a afirmat acesta.
Nu va aștepta termenul maxim prevăzut de Constituție
Premierul desemnat a anunțat că nu intenționează să folosească întregul interval de zece zile pe care Constituția îl oferă pentru prezentarea programului de guvernare și solicitarea votului de învestitură în Parlament.
„Nu voi uza de acest termen, îmi propun cât de repede și nu cred că este necesar să stăm în dezbateri, în tensiuni în tot felul de modalități de a emoționa pe unii sau pe alții.
Cred că este necesar să fim pragmatici, lucru care de altfel mă și caracterizează, nu pierd timpul și îmi doresc de fiecare dată să folosesc eficient fiecare perioadă a zilei și a vieții mele”, a precizat Adrian Veștea.
„Există o evaluare că avem cele 233 de voturi necesare”
Întrebat dacă are garanția unei majorități parlamentare, premierul desemnat a afirmat că există calcule care indică posibilitatea obținerii celor 233 de voturi necesare pentru învestirea guvernului.
„Există o astfel de evaluare, am avut această discuție cu doi oameni care au făcut o astfel de valoare, mă refer aici la președintele României, Nicușor Dan și la Eugen Tomac care își făcuse un calcul.
Îi lipseau taman voturile care ar trebui să vină din partea PNL”, a declarat Veștea.
Afirmația sa vine în contextul dezbaterilor privind poziționarea liberalilor după desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru.
Mesaj pentru PNL: „Nu vreau și nu cred că va exista o ruptură”
În ceea ce privește tensiunile apărute în interiorul Partidului Național Liberal după desemnarea sa, Adrian Veștea a transmis un mesaj de unitate și a respins scenariile privind o eventuală fractură în partid.
„Eu nu doresc și nu cred că va exista nici pe departe vreo ruptură.
Cred că trebuie să fie o situație asumată, cred că ar trebui să fii mândru ca și liberal, câtă vreme păstrezi același program de guvernare pe care l-am votat anul trecut pentru guvernul Bolojan”, a explicat premierul desemnat.
Adrian Veștea se declară convins că negocierile din următoarele zile vor duce la formarea unei majorități parlamentare și la învestirea noului Executiv, punând astfel capăt unei perioade de peste o lună în care România a funcționat cu un guvern interimar.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




