Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a venit cu noi precizări privind lucrările desfășurate la pasajul feroviar din zona localității Râul Vadului, pe DN7, una dintre cele mai importante artere rutiere din România.
Potrivit reprezentanților instituției, o primă etapă a intervenției a fost deja finalizată, fiind înlocuite dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație pe unul dintre firele de circulație.
Lucrările au fost considerate necesare în condițiile în care aceste elemente nu au mai fost schimbate integral de peste zece ani, iar starea lor putea afecta siguranța și exploatarea normală a pasajului.
Autoritățile explică faptul că intervenția este una complexă și nu presupune doar înlocuirea rosturilor de dilatație.

În cadrul lucrărilor sunt refăcute și zonele adiacente, cu ajutorul unor mortare și betoane speciale care necesită timp pentru a ajunge la rezistența tehnică necesară înainte ca traficul să fie redeschis în condiții de siguranță.
„În legătură cu lucrările de întreținere periodică desfășurate la pasajul CF din zona localității Râul Vadului, pe DN 7, facem următoarele precizări:
Au fost finalizate lucrările de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație pe unul dintre firele de circulație.
Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație de la acest pasaj nu au mai fost înlocuite integral de peste 10 ani, motiv pentru care intervenția era necesară pentru menținerea siguranței și a condițiilor normale de exploatare a construcției.
Lucrările nu presupun doar înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor, ci și refacerea zonelor adiacente, prin utilizarea unor mortare și betoane speciale, care necesită o perioadă de maturare pentru atingerea rezistențelor necesare din punct de vedere tehnic.
În această perioadă se așteaptă ca betoanele și mortarele utilizate să atingă rezistența necesară pentru redeschiderea traficului în condiții de siguranță. Din acest motiv, până miercuri seara nu vor fi executate lucrări la rosturile de dilatație.
După redeschiderea circulației pe firul deja finalizat, lucrările vor continua pe celălalt fir al pasajului, prin mutarea restricțiilor de trafic pe zona aflată în lucru.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 25.06.2026. După recepția acestora, intervențiile vor beneficia de o perioadă de garanție de 36 de luni.
Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegere și pentru respectarea semnalizării rutiere temporare instituite în zonă”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




