Un conflict verbal izbucnit într-o societate comercială din municipiul Sibiu s-a transformat într-un dosar penal, după ce unul dintre participanți ar fi recurs la violență. Polițiștii au intervenit, iar presupusul agresor a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, la data de 17 iunie, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în municipiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că incidentul s-ar fi petrecut în data de 9 iunie, pe strada Nicolae Iorga din Sibiu.
În incinta unei societăți comerciale, între doi bărbați ar fi izbucnit un conflict verbal spontan. Potrivit anchetatorilor, disputa a degenerat, iar sibianul de 35 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 54 de ani.
Pe baza probelor administrate în dosar, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de presupusul agresor. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.
O zi mai târziu, în 18 iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu au dispus plasarea bărbatului sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Ancheta este continuată de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



