2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Clădirea Poliției, atacată duminică seara cu bombe incendiare

Cele mai citite

Duminică noaptea, un sibian a aruncat cu sticle incendiare asupra sediului IPJ Sibiu, din strada Revoluției. Atacatorul, în vârstă de 28 de ani a fost eliberat acum două luni din închisoare, fiind acuzat de furt. Aseară, în jurul orei 23, el a venit înarmat cu 3 sticle incendiare, conținând lichid inflamabil, fiind în stare avansată de ebrietate.
A apucat să arunce una singură pe clădirea IPJ Sibiu, provocând un incendiu de proporții reduse, ce a fost stins de către polițiștii aflați la sediu, potrivit Elenei Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu. O parte din conținutul unei sticle s-a scurs asupra bărbatului, iar hainele i s-au aprins, suferind arsuri de gradul I la spate. Potrivit lui Decebal Toderiță, purtător de cuvânt Spitalul Județean Sibiu, acesta a fost adus de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu în jurul orei 23.50, unde a primit îngrijiri medicale, însă nu a necesitat internare.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburare a liniștii și ordinii publice și ultraj. Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului, cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și arest preventiv.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect