Investiție majoră în județul Sibiu: Jina, Poiana Sibiului, Tilișca și Rod au fost conectate la rețeaua de gaze naturale.
Patru localități din județul Sibiu beneficiază, începând din acest an, de acces la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, în urma uneia dintre cele mai importante investiții realizate de Delgaz Grid în prima parte a anului.
Jina, Poiana Sibiului, Tilișca și Rod sunt localitățile în care a fost pusă în funcțiune o rețea nouă de distribuție, proiect ce a presupus construirea a peste 84 de kilometri de conducte și racorduri de gaze naturale.
Investiția reprezintă cea mai amplă dintre cele opt proiecte finalizate de Delgaz Grid în România în primele șase luni ale anului.
Proiectul a fost implementat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transalpina Gaz, cu finanțare din fonduri europene și guvernamentale, Delgaz Grid contribuind la realizarea investiției.
La nivel național, compania a susținut cele opt proiecte cu 8,4 milioane de lei, iar noile rețele depășesc împreună 110 kilometri.
Noile rețele au fost puse în funcțiune și în alte localități din județele Timiș, Bacău și Cluj, însă investiția din județul Sibiu este, de departe, cea mai extinsă.
„Punerea în funcțiune a noilor rețele reprezintă un pas important pentru dezvoltarea comunităților locale.
Aceste investiții au fost așteptate de locuitori și de mediul de afaceri, iar beneficiile lor se vor reflecta atât în creșterea confortului și a calității vieții, cât și în sporirea atractivității economice a zonelor respective”, a declarat Cristian Secoșan, director general Delgaz Grid.
Compania precizează că, în ultimii doi ani, în parteneriat cu autoritățile locale, a înființat rețele noi de distribuție a gazelor naturale în 32 de localități din România, inclusiv în județul Sibiu, însumând peste 228 de kilometri de conducte.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



