A doua probă de la Bac: așteptări de 10 pentru elevii din Sibiu

Cele mai citite

Proba obligatorie a Bacalaureatului a avut loc astăzi în județul Sibiu în cele 8 centre stabilite. Peste 2.300 de elevi au susținut astăzi a doua probă din examenul maturității. În funcție de profilul absolvit, uman sau real, candidații au susținut proba la Istorie sau la Matematică.

La Istorie, la primul subiect, elevii au primit două texte la prima vedere despre anul dinaintea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza domnitor atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Al doilea text a făcut referire la domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Aceștia au avut de rezolvat 6 exerciții pe baza textului și unul în afara lui.

La al doilea subiect, elevii au primit tot un text la prima vedere, pe baza căruia li s-a cerut să rezolve exerciții, iar la ultimul subiect au avut de realizat un eseu despre evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului al XX-lea, cu accent pe perioada comunistă și post comunistă.

La Matematică, subiectele au fost împărțite tot în câte trei subiecte, însă cu un nivel diferit de dificultate între subiecte în funcție de profil, Mate-Info, Științe ale Naturii sau Tehnologic.

Publicitate

Cum li s-au părut absolvenților de liceu subiectele

Pentru a vedea cum s-au descurcat elevii și cum li s-au părut subiectele, am fost la „Lazăr” să aflăm primele impresii ale proaspeților absolvenți.

O tânără, proaspăt ieșită din sala de examen, ne-a spus că la subiectul I a fost ușor, însă are emoții pentru subiectul al III-lea: „La subiectul I a fost destul de ușor, doar că la subiectul III m-am cam încurcat, dar în rest a fost bine, mă aștept la un 8.”

Un alt elev, absolvent al profilului Mate-Info, a ieșit cu zâmbetul pe buze și ne-a spus că se așteaptă la nota 10:

„A fost foarte bine, în două ore am cam terminat tot subiectul. În principiu, au fost câteva dificultăți, la legi de compoziție sau la matrice, subpunctul C a durat puțin mai mult, dar m-am descurcat destul de bine. Acum sperăm la 10.”

Ne-a spus, cu zâmbetul pe buze, tânărul.

Nici pentru colegul lui nu a fost complicat: „Mă așteptam să fie complicat, dar nu, nu a fost chiar așa greu. Poate a fost mai greu la ultimul C de la integrală, dar cred că am fost pregătit și m-am descurcat acolo.”

Următoarea probă va alea loc mâine, 2 iulie, cu examenul susținut la proba la alegere a profilului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Mii de sibieni au ieșit astăzi în întâmpinarea Regelui Ferdinand I. Reconstituire istorică la 100 de ani

Sibiul a retrăit astăzi un moment istoric. Mii de locuitori ai municipiului și ai localităților învecinate, îmbrăcați în costume...

Știri pe același subiect