Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a descoperit un caz pe care îl consideră de o gravitate deosebită, după ce o femeie prezentată ani la rând drept medic într-o emisiune difuzată de Etno TV s-a dovedit că nu avea drept de practică.
Instituția a anunțat că intenționează să sesizeze organele de cercetare penală, iar televiziunea a fost sancționată și pentru publicitate mascată.
Verificările au pornit în urma a două reclamații privind emisiunea „Sănătate înainte de toate”, difuzată în 27 februarie și 3 aprilie 2026.
Sesizările vizau inițial promovarea mascată a unor suplimente alimentare, însă analiza CNA a scos la iveală o situație mult mai gravă.
În emisiuni, Oana Nemeș era prezentată pe ecran drept „medic medicină generală, specialist fitoterapie” și recomanda telespectatorilor suplimentul alimentar Agiflex, răspunzând în direct întrebărilor acestora despre diverse probleme de sănătate.
Potrivit paginademedia.ro, aceasta a fost invitată în emisiune timp de cel puțin patru ani, iar înregistrările sunt încă disponibile pe YouTube.
După emiterea unei somații privind lipsa informării corecte, CNA a solicitat puncte de vedere de la Colegiul Medicilor din România și de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA).
Răspunsul Colegiului Medicilor a fost categoric.
„Din verificările efectuate, dna Oana Nemeş nu este înregistrată în Registrul medicilor, administrat de Colegiul Medicilor din România.
Deţinerea unei diplome de licenţă în medicină nu conferă, prin ea însăşi, dreptul de a exercita profesia de medic şi nici dreptul de a se prezenta public ca având această calitate în sensul exercitării profesiei.”
Instituția a mai precizat că exercitarea fără drept a profesiei de medic poate constitui infracțiune.
La rândul său, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare a arătat că prezentarea suplimentului Agiflex în emisiune includea afirmații privind prevenirea, tratarea și ameliorarea unor afecțiuni, deși legislația interzice ca suplimentele alimentare să fie promovate cu astfel de efecte terapeutice.
În ședința publică a CNA din 30 iunie, directorul Etno TV, Rareș Gărduș, a declarat că situația a fost corectată și că Oana Nemeș nu mai este prezentată drept medic și nici nu mai este invitată în emisiune.
„Emisiunile în care a mai venit doamna doctor nu au mai fost titrată ca fiind medic.
Într-adevăr, dânsa are o licenţă, dar aşa cum au spus şi cei de la Colegiul Medicilor, acea licenţă nu îi dă drept de practică.
Doamna doctor nu a mai fost prezentată ca fiind medic. De fapt, nici n-a mai fost prezentă decât de două ori. O să corectăm această situaţie.”
Cazul a stârnit reacții ferme în rândul membrilor CNA. Vicepreședintele instituției, Monica Gubernat, a cerut sesizarea autorităților competente.
„O să vreau să sesizăm şi nişte organe competente, Poliţie, Parchet pentru că practic îşi asumă o funcţie pe care nu o are. Păcăleşte. Doamna poate fi acuzată de înşelăciune.”
Pe lângă intenția de a sesiza Poliția și Parchetul, CNA a sancționat Etno TV și pentru difuzarea de publicitate mascată în cadrul emisiunii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



