VIDEO. Crucea Albastră la borna 30. Aniversare la Șura Mică

Cele mai citite

Asociația Umanitară Crucea Albastră din România a aniversat astăzi, 4 iulie, 30 de ani de la inaugurarea primului centru de reabilitare din țara noastră destinat persoanelor dependete de alcool și drog.

Evenimentul a avut loc la așezământul Nazaret din Șura Mică. Între invitați s-au regăsit foști pacienți, familiile acestora și oricine și-a dorit să vadă cum funcționează centrul sau să afle despre serviciile oferite de Asociație.

Pr. Constantin Necula: „Suntem într-o insulă a speranței”

Manifestările au debutat la ora 10:00, cu o slujbă ecumenică organizată la Biserica Evanghelică din centrul comunei Șura Mică. Părintele Constantin Necula, în calitate de Președinte al Crucii Albastre din România, a rostit un scurt cuvânt despre rolul și modul în care Asociația își legitimează misunea specifică în acești ultimi ani și și-a exprimat convingerea că ieșirea din dependență e întotdeauna în co-echipă cu Dumnezeu.

Publicitate

După cuvântul său de bun venit, Dr. Holger Lux, Directorul Așezământului, i-a îndemnat pe foștii pacienți să mărurisească din experiența lor în Centrul de la Șura Mică și ce a însemnat pentru ei lupta pentru ieșirea din dependență.

De asemenea, Marius Oltean, Director Executiv Crucea Albastră, a mulțumit participanților pentru prezența și „întregirea marii familii” a Asociației, subliniind totodată și faptul că a încercat în toți acești ani „să ținem Crucea Albastră oarecum deoparte de viața publică, politică a județului și a țării”.

Mărturii ale foștilor dependenți: „Cu voință am realizat foarte multe lucruri. Dar cu voința mea nu am putut să mă opresc din băut”

Unul din foștii pacienți, la 69 de ani, călătorește foarte mult cu bicicleta. E, de altfel, unul dintre modurile-suport pe care i le-a oferit familia pentru a ieși din dependență: „Am fost foarte încântat când am auzit că aici se pot vindeca oameni! Nu am stat pe gânduri niciun moment. Am venit, e adevărat, pentru o lună, dar cu o voință foarte mare. Că fără voina mea, indiferent de susinerea familiei, a copiilor, a nepoților, a vecinilor, nu aș reușit niciodată să te lași. Și am avut o voință atât de mare, încât e al treilea an în care particip la acest eveniment. Doresc tuturor care vin aici și vor veni cu inima încărcată, că viața lor nu e bună în felul în care o duc, să plece de aici feciriciți că au o familie, prieteni și tot ce au ei nevoie în viață!”

Monica a practicat avocatura. E abstinentă de 16 ani și jumătate. Sau de „6020 de zile, astăzi, senine și abstinente”, cum spune ea. A aflat de Crucea roșie de la o colegă din Brasov, care se trata în centrul de la Sibiu. „Cu felul meu de a fi, foarte greu am admis că am o problemă. Că eu, o femeie inteligentă și frumoasă (pe atunci), nu îmi puteam controla dependența. Nu puteam să admit acest lucru! Nu întotdeauna am băut. Să știți că eu am învățat enorm de mult. Am citit și mai mult. Am avut studii universitare și postuniversitare. Am lucrat 49 de ani în justiția română, nu m-a luat nimeni în căsătorie și mi-am luat un soț, nu am acut copii și am adoptat doi copii, am avut patru case ca Năstase și două mașini în garaj. Cu voință am realizat foarte multe lucruri. Dar cu voința mea nu am putut să mă opresc din băut. Nici pe 1, nici pe 15, nici a doua zi de Crăciun, pentru că în prima zi am băut. Nici a treia zi de Paști, că a doua zi de Paști așteptam stropitorii și trebuia să beau cu ei, și eu nu mă mai puteam opri din băut. A trebuit să vină momentul foarte greu pentru o femeie și pentru un alcoolic, în general, să admit că sunt neputincioasă în fața alcoolului și să cer ajutor”.

Cățelul pleca înainte, la plimbarea prin parc, și „comanda” băutura stăpânului

Tomy conduce filiala Alcoolicilor Anonimi din Oradea. A venit la Șura Mică însoțit de alți câțiva foști alcoolici. Într-un discurs construit în cheie de pamflet politic, „profitând de cei mulți abstinenți de alcool pe metru pătrat”, a propus înființarea ipotetică a Partidului Oamenilor Liberi. Cu sloganul „fără comporomisuri la consum” și cu apelul la a nu ne lăsa păcăliți de „tigrul” care ne pândește să ne ucidă voința și a cădea pradă alcoolului. De aceea îndemnul său a fost unul de vigilență și de a fi mereu în plin sezon de „vânătoare a tigrului” care ne seduce la consum.

Dana a fost pacientă în acest centru în anul 2022. Din septembrie anul trecut și până în luna iunie a acestui an a fost voluntară aici. Astăzi a ținut să mulțumească celor care i-au oferit această șansă și să îndemne și pe alții care trec prin experiențe asemănătoare să ceară ajutor specializat.

Un alt fost pacient, din Oradea, inginer de profesie, povestește că a ajuns la Centrul de la Șura Mică în 2015, la capătul a numeroase încercări de a renunța la alcool. Ajunsese atât de rutinat în consum, încât și în momentul în care ieșea la plimbare cu cățelul prin parc, acesta o lua înainte, se oprea la barul din drum, iar barmanul știa că urmează să ajungă stăpânul și îi pregătea băutura „ritualică”. Și acest senariu se întâmpla zi de zi. Acum s-a reîntors la Șura Mică pentru a arăta și altora că se poate! Că dependența poate fi controlată și vindecată.

Dr. Ciprian Băcilă: „Ne bucurăm că existați. Pentru noi este un lucru extraordinar!”

O altă scurtă intervenție a fost a unui pacient aflat în pragul sinuciderii în urma consumului de alcool și a consecințelor generate de acesta. De 12 ani a ieșit din dependență și… a revenit la viață.

Nicoleta lucrează de aproape 10 ani în Italia. A încercat „toate metodele”, cum spune ea, să renunțe la alcool. La inistența fetei, a încercat să vadă ce îi oferă și Crucea Albastră. Acum are 9 ani de când nu mai consumă alcool. Și participă la ședințele Alcoolicilor Anonimi din Italia, din dorința de a-i sprijini și pe alții să iasă din dependență.

Dr. Ciprian Băcilă, prezent și el la întâlnire, a avut o scurtă intervenție, în care a subliniat rolul pe care îl are Crucea Albastră în a sprijini pacientul venit inclusiv dinspre Spitalul de Psihiatrie Sibiu, în baza parteneriatului dintre cele două instituții. „Ne bucurăm că existați. Pentru noi este un lucru extraordinar!”, a încheiat managerul Spitalului de Psihiatrie Sibiu.

În program a mai fost prevăzută vizitarea centrului, un moment artistic, o gustare și o tombolă, în care toți participanții au fost câștigători.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Intervenție DE URGENȚĂ în apropierea României! Avioane de luptă au fost ridicate de la sol

Un incident petrecut sâmbătă în spațiul aerian al României a pus în alertă forțele NATO. Două avioane de luptă...

Știri pe același subiect