Scandal politic în Germania! Guvernul pregătește măsuri pentru a împiedica AfD, un partid extremist, să aibă acces la secrete de stat

Cele mai citite

Germania ridică zidul împotriva AfD! Ministrul Apărării: „Informațiile clasificate nu trebuie să ajungă în mâinile nepotrivite”.

Guvernul german analizează măsuri prin care să limiteze accesul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la informații clasificate, în eventualitatea în care formațiunea ar ajunge să participe la guvernare.

Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Boris Pistorius, care invocă riscuri la adresa securității naționale și legăturile pe care AfD le-ar avea cu Rusia.

Într-un interviu acordat ediției de duminică a publicației Bild, Boris Pistorius a declarat că apropierea formațiunii de președintele rus Vladimir Putin este, în opinia sa, „de necontestat”.

Publicitate

„Informațiile sensibile nu trebuie să ajungă în mâinile nepotrivite”, a afirmat ministrul german al Apărării.

Oficialul a precizat că autoritățile verifică deja cu atenție cine poate avea acces la documente și informații clasificate.

„Examinăm îndeaproape problema cui putem acorda acces la informaţii clasificate. Facem deja asta.

Suntem obligaţi să o facem pentru că ţine de securitatea ţării noastre”, a declarat Boris Pistorius.

AfD este în prezent cea mai mare formațiune de opoziție din Germania, iar în mai multe landuri partidul se află în atenția serviciilor de informații interne, care investighează pozițiile sale considerate extremiste, în special în ceea ce privește imigrația.

În același timp, partidele tradiționale germane continuă să respecte politica denumită „firewall”, prin care exclud orice colaborare cu AfD.

Cancelarul Friedrich Merz a reafirmat în repetate rânduri că nu intenționează să formeze alianțe cu această formațiune.

Cu toate acestea, AfD își propune un obiectiv ambițios la alegerile regionale programate în luna septembrie în landurile Saxonia-Anhalt și Mecklenburg-Pomerania de Vest.

O victorie cu majoritate absolută i-ar permite partidului să conducă, pentru prima dată, un land german.

Între timp, conducerea formațiunii a fost reconfirmată în cadrul congresului desfășurat sâmbătă la Erfurt, în estul Germaniei.

Realegerea liderilor AfD a avut loc în contextul unor proteste ample, la care au participat zeci de mii de manifestanți antifasciști veniți din mai multe regiuni ale țării pentru a încerca să blocheze accesul la reuniunea partidului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Aut. 37/27.05.2026

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alineatul 23^3 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,...

Știri pe același subiect