FOTO/ULTIMA ORĂ: GROAZNIC accident de muncă în județul Sibiu. Doi oameni care lucrau la autostradă, ÎNGROPAȚI de un mal de pământ

Cele mai citite

UPDATE: „Cele două persoane în vârstă de 21 și 50 de ani, muncitori la autostradă, au suferit traumatisme la coloană și traumatisme ale membrelor.

După imobilizarea pacienților și acordarea de îngrijiri medicale, au fost transportati, conștienți, la UPU SIBIU, pentru investigații suplimentare”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă în apropierea localității Boița.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu, iar din primele verificări efectuate a rezultat că doi cetățeni străini, în vârstă de 21 și 50 de ani, în timp ce efectuau lucrări în tunelul unui șantier al autostrăzii A1 de pe raza localității Boița, ar fi fost surprinși de desprinderea unor bucăți de rocă și de material din tavanul tunelului, care au căzut peste aceștia.

În urma incidentului, cei doi au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Clipe dramatice lângă Boița, marți dimineața: doi oameni surprinși de un mal de pământ, unul găsit inconștient.

Intervenție de urgență în apropiere de localitatea Boița, unde două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu au fost solicitate la un accident de muncă.

Din primele informații, două persoane au fost surprinse de un mal de pământ, în timp ce desfășurau activități în zonă. Echipajele de prim ajutor au ajuns la locul incidentului și încearcă salvarea oamenilor.

Cele două victime au fost extrase de sub pământ. Potrivit primelor date, una dintre persoane este inconștientă, iar cealaltă este conștientă și primește îngrijiri medicale.

Publicitate

Echipajele medicale intervin pentru evaluarea stării victimelor și acordarea primului ajutor.

„Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu intervin în acest moment la un accident de muncă, în apropiere de Boița.

Două persoane au fost surprinse de un mal de pământ.

Din primele informații, o persoană este inconștientă, iar a doua este conștientă, ambele fiind extrase de sub pământ”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Județul Sibiu, în top 5 la divorțuri. „Luna neagră” a divorțurilor

Harta divorțurilor la nivel național este una contrastantă. Dacă în unele județe domină rata divorțurilor cu peste 30% din...

Știri pe același subiect