Harta divorțurilor la nivel național este una contrastantă. Dacă în unele județe domină rata divorțurilor cu peste 30% din media națională, în altele separările sunt mult mai rare. Județele din sud și vest sunt fruntașe la divorțuri, în vreme ce partea Moldovei are cele mai mici rate.
Sibiul se află pe locul 4 ca rată a divorțurilor, la egalitate cu Maramureșul (1,30 la 1.000 locuitori). Cea mai mare rată a separărilor la nivel național s-a înregistrat în Gorj (1,32 divorțuri la 1000 locuitori), urmat de Prahova (1,31 divorțuri la 1.000 locuitori). Clasamentul e completat cu Brăila și Bihor (1,25 la 1.000 locuitori), Călărași, Teleorman, Ilfov și Brașov.
La polul opus se află Botoșani și Mehedinți (cu o rată de aproximativ 0,70 separări la 1.000 locuitori).
În județul Sibiu, căsniciile care se termină prin divorț au o durată medie de viață de aproximativ 14-15 ani, o valoare aliniată cu media națională, potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Sibiu.
Deși există percepția că primii ani sunt cei mai predispuși pentru divorț, cele mai multe destrămări ale căsătoriilor apar statistic la persoanele din grupa de vârstă 40-49 de ani (la bărbați) și 35-39 de ani (femei), după o durată a mariajului de 14,5 ani.
Cele mai expuse vârste pentru divorț
În anul 2024, ultimul an care apare înregistrat ca analiză la Direcția Județeană de Statistică Sibiu, pe grupe de vârstă, situația divorțurilor în județul Sibiu arată în felul următor:
Din totalul de 608 divorțuri, în cazul bărbaților 8 separări figurează la categoriile de vârstă 20-24 ani, 31 în intervalul 25-29, 79 (30-34 ani), 101 (35-39 ani), 117 (40-44 ani), 115 (45-49 ani), 76 (50-54 ani), 36 (55-59 ani) și 45 (60 și peste).
La femei, pentru același an, cea mai expusă categorie de vârstă pentru divorț este cea cuprinsă între 40-44 de ani.
Tendința generală a ultimilor cinci ani a fost una oscilantă în privința divorțurilor. Dacă anii 2022-2023 au venit cu o scădere a numărului separărilor, anul 2024 a fost unul de „recul”.

Situația divorțurilor, pe ani
Statistic, situația pentru județul Sibiu arată în felul următor:
2020: e anul marcat încă de restricțiile pandemice, când s-au înregistrat la nivel de județ 554 divorțuri.
2021: numărul a crescut, cu 100 de divorțuri, respectiv 654.
2022: se constată o scădere semnificativă, mai exact, 529 divorțuri, dintre care 128 în Municipiul Sibiu.
2023: continuă tendința de scădere, din totalul de 398 divorțuri, 113 fiind în municipiul Sibiu.
2024: numărul divorțurilor crește spre nivelul anului 2021 (608 cazuri)
2025: în județul Sibiu s-au înregistrat aproximativ 500 – 600 de divorțuri (date provizorii, aflate în curs de definitivare statistică detaliată). Numărul exact, defalcat pe luni și pe medii de rezidență (urban/rural), nu este încă actualizat în bazele de date demografice.
În municipiul Sibiu, pe ani, situația divorțurilor se înscrie în aceeași linie, descendentă în perioada 2022-2020, cu o scădere de aproape 60 de separări în 2023, pentru ca anul 2024 să crească din nou cu peste 100 de cazuri :
2020: 256
2021: 294
2022: 224
2023: 165
2024: 272
Între cauzele divorțurilor, cele mai frecvente sunt: acordul părților (care domină categoria), infidelitate conjugală, violență fizică, alcoolism, cauze combinate.
Sibienii divorțează „civilizat”. Localitățile fără divorțați în ultimii ani
Peste 65% dintre cupluri aleg divorțul prin acord reciproc la notar sau prin birorurile de stare civilă (pe cale administrativă), evitând procesele lungi în instanță. Cei care apelează la soluționarea divorțurilor prin hotărâri judecătorești (instanță), ajung în această situația în special atunci când: soții nu se înțeleg asupra numelui post-divorț sau a partajului bunurilor comune; apar neînțelegeir severe cu privire la tutela copiilor; unul din soți este dispărut sau refuză să se prezinte la notar.
Divorțurile din mediul urban sunt de aproximativ 1,6-1,8 ori mai mari decât cele din mediul rural.
Peste 65% din totalul divorțurilor înregistrate în judeș aparțin cuplurilor cu domiciliul în municipiile Sibiu și Mediaș sau în orașele satelit sau localitățile periurbane puternic dezvoltate demografic (cum sunt Cisnădie și Șelimbăr).
În 2023 și 2024, nu a fost înregistrat niciun divorț în: Alțâna, Bârghiș, Boița, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Chirpăr, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Râu Sadului și Șeica Mică.
Peste jumătate din cuplurile divorțate nu au copii
Aproximativ 55-60% dintre cuplurile divorțate în județ nu au copii minori în momentul separării.
Divorțurile cu un singur copil reprezintă aproximativ 25-30% din total, fiind segmentul cel mai des întâlnit în rândul familiilor din mediul urban.
Divorțurile cu 2 sau mai mulți copii sunt cazuri mai rare, însumând sub 15% din statistica județeană. În aceste situații, chiar dacă se apelează la un notar, acordul parental obligatoriu include ancheta psihosocială realizată de autoritatea tuteloară locală din cadrul primăriilor din Sibiu.
Divorțuri după anul și numărul copiilor minori ramași după desfacerea căsătoriei:
Fără copii – 296 (2020), 306 (2021), 268 (2022), 204 (2023), 281 (2024)
Cu 1 copil – 163 (2020), 217 (2021), 164 (2022), 114 (2023), 216 (2024)
Cu 2 copii – 79 (2020), 114 (2021), 84 (2022), 68 (2023), 93 (2024)
Cu 3 copii – 13 (2020), 12 (2021), 8 (2022), 9 (2023), 14 (2024)
Cu 4 copii – 3 (2020), 2 (2021), 2 (2022), 3 (2023), 4 (2024)
Cu 5 copii și peste – 3 (2021), 3 (2022), 0 (2023), 0 (2024)
Comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, România, are o rată a divorțurilor sub media europeană (1,6%). Cele mai mici rate de divorțialitate la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,9%) și Slovenia (1,0%), iar cele mai mari, în Letonia (2,9%), Lituania (2,6%) și Suedia (2,1%).

„Luna neagră” a divorțurilor
Din punct de vedere calendaristic, la nivel regional și național numărul actelor de divorț depuse înregistrează o creștere vizibilă în luna martie. Sociologii explică acest fenomen prin tensiuni acumulate în perioada sărbătorilor de iarnă, urmate de decizia de separare luată la începutul noului an.
În ultimii ani, raportul indică o tendință de creștere a instabilității maritale, specialiștii subliniind că un procent semnificativ din totalul cuplurilor oficializate ajung în cele din urmă la separare legală.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



