Final TRAGIC pentru Gabi Mureșan! Fostul campion al României s-a stins după o dramă petrecută pe lac

Cele mai citite

Lumea fotbalului și comunitatea din Apold sunt în doliu după moartea fostului internațional Gabi Mureșan. Triplu campion al României alături de CFR Cluj și, din 2020, primar al comunei Apold, acesta s-a stins din viață la vârsta de numai 44 de ani.

Vestea tragică a fost confirmată oficial de Primăria Comunei Apold, instituția pe care Gabi Mureșan a condus-o în ultimii ani.

În mesajul publicat, reprezentanții administrației locale au transmis:

„Dragi oameni ai comunității,

Publicitate

Astăzi trăim cu toții o mare durere,

Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre.

În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l așeze în lumina și iubirea Sa cea veșnică și să dăruiască putere celor rămași în urmă.

Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comuna Apold.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire!”

Tragedia s-a petrecut într-un lac

Potrivit informațiilor publicate de punctul.ro, Gabi Mureșan s-ar fi înecat într-un lac aflat la ieșirea din localitatea Șaeș, spre Apold.

Alarma a fost dată în cursul serii, iar pompierii au intervenit pentru căutarea fostului fotbalist. După operațiunile de salvare, acesta a fost găsit și scos din apă.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare și l-au transportat de urgență la UPU Târgu Mureș. În ciuda eforturilor depuse de medici, viața lui Gabi Mureșan nu a mai putut fi salvată.

Adrian Anca: „Sunt în stare de șoc”

Moartea fostului mijlocaș a provocat un val de emoție și printre foștii săi colegi de la CFR Cluj.

Adrian Anca, fost atacant al formației ardelene, a declarat pentru GSP:

„Da, înota… Sunt în stare de șoc. Se duc colegii mei… Radu Mărginean, Martin Tudor, acum Gabi…”

Dispariția lui Gabi Mureșan lasă în urmă o carieră importantă în fotbalul românesc și o comunitate care îl plânge atât ca fost sportiv de performanță, cât și ca primar al comunei Apold.

Mesaj de condoleanțe ACS Mediaș

Familia ACS Mediaș își exprimă profundul regret la aflarea veștii trecerii în neființă a lui Gabriel Mureșan, la vârsta de 44 de ani.

Născut la Sighișoara, Gabi Mureșan și-a început drumul în fotbalul mare la Mediaș, clubul Gaz Metan Mediaș reprezentând rampa de lansare către o carieră remarcabilă.

De-a lungul anilor, a îmbrăcat tricoul unor echipe importante din fotbalul românesc și internațional, reușind să devină unul dintre cei mai apreciați mijlocași ai generației sale, dar și internațional al României.

Parcursul său va rămâne o sursă de inspirație pentru tinerii fotbaliști care visează să ajungă la cel mai înalt nivel.

În aceste momente de profundă tristețe, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Unde a evoluat Gabi Mureșan

Născut pe 13 februarie 1982 la Sighișoara, Mureșan a evoluat în 9 meciuri pentru echipa națională.

La CFR Cluj, el a jucat timp de 6 sezoane, în perioada 2007-2013, timp în care a adunat 135 de meciuri, câștigând de trei ori Cupa României (2008, 2009 și 2010) și de trei ori campionatul (2008, 2010 și 2012).

De asemenea, a mai evoluat la Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Economia României s-a contractat în trimestrul I din  2026: PIB, în scădere cu 1,1%, potrivit INS

Economia României a început anul 2026 în trend negativ. Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 1,1% în primul...

Știri pe același subiect