O Universitate de Medicină din România lansează primul masterat din Europa Centrală și de Est dedicat managementului obezității

Cele mai citite

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara lansează primul program de masterat din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității. Programul, cu durata de doi ani, îi pregătește pe absolvenți pentru calificarea de Expert în Managementul Obezității, potrivit unui comunicat transmis presei.

Masteratul este coordonat de prof. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină și președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, potrivit edupedu.ro.

Programul include și managementul complicațiilor obezității

Curriculumul acoperă întregul parcurs al pacientului cu obezitate, de la evaluarea clinică și stabilirea obiectivelor terapeutice până la integrarea tratamentelor nutriționale, comportamentale, farmacologice și chirurgicale. Programul include și managementul complicațiilor asociate, monitorizarea pacienților după chirurgia metabolică, utilizarea instrumentelor digitale, comunicarea medicală, etica profesională și metodologia cercetării.

Un element esențial al masteratului este componenta practică, desfășurată în cadrul Centrului de Management Integrat al Obezității de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, primul centru de acest tip într-un spital public din România.

Publicitate

Obezitatea, o provocare a medicinei contemporane

„Obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale medicinei contemporane și nu mai poate fi abordată fragmentat. Avem nevoie de profesioniști care înțeleg pacientul în ansamblul său, care pot coordona echipe multidisciplinare și integra cele mai noi dovezi științifice în practica medicală”, a declarat prof. univ. dr. Bogdan Timar.

Potrivit acestuia, programul răspunde unei nevoi reale a sistemului medical și își propune să formeze specialiști capabili să dezvolte modele moderne de îngrijire, centrate pe pacient.

Rectorul UMF „Victor Babeș”, prof. univ. dr. Octavian Crețu, afirmă că lansarea acestui masterat reflectă misiunea universității de a anticipa nevoile sistemului de sănătate și de a dezvolta programe educaționale adaptate provocărilor actuale.

Conform informațiilor prezentate de universitate, programe similare există în unele state din Europa de Vest, iar lansarea acestui master poziționează UMF Timișoara printre primele instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est care oferă un program dedicat exclusiv prevenirii și managementului integrat al obezității.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Comisia Europeană dă în judecată Ungaria pentru plafonarea adaosului comercial la alimente și produse de drogherie

Comisia Europeană a decis să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) împotriva Ungariei, contestând măsura prin care...

Știri pe același subiect