Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat 2026 în sesiunea de vară se pot înscrie la sesiunea de toamnă în perioada 14-21 iulie 2026, potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Evaluarea competențelor se desfășoară în perioada 3-7 august, iar probele scrise încep pe 10 august, cu examenul la Limba și literatura română, potrivit edupedu.ro.
Calendar BAC 2026 – sesiunea de toamnă
Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea august, este următorul:
- 14-21 iulie 2026 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune, inclusiv a absolvenților care promovează examenele de corigență;
- 3-4 august – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);
- 4-5 august – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);
- 5-6 august – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C);
- 6-7 august – Evaluarea competențelor digitale (proba D);
- 10 august – Limba și literatura română – proba scrisă;
- 11 august – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie);
- 12 august – Proba la alegere a profilului și specializării;
- 13 august – Limba și literatura maternă – proba scrisă;
- 18 august – Afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor între orele 14:00-18:00;
- 19-20 august – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 20-21 august – Soluționarea contestațiilor;
- 24 august – Afișarea rezultatelor finale.
Condițiile pentru promovarea examenului de Bacalaureat 2026
Pentru promovarea examenului, absolvenții trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:
- să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- să participe la toate probele scrise și să obțină minimum nota 5 la fiecare;
- să obțină cel puțin media 6 la probele scrise.
Mesajul ministrului Educației pentru candidații care nu au promovat
Ministrul Educației, Mihai Dimian, le-a transmis un mesaj elevilor care nu au reușit să promoveze examenul în prima sesiune:
„Celor care nu reușesc să promoveze le transmit un mesaj simplu: nu renunțați! Nu vă aflați la un capăt de drum. Bacalaureatul are și o sesiune de toamnă și veți avea o nouă șansă.
Folosiți săptămânile care urmează pentru a vă pregăti, înscrieți-vă la sesiunea de toamnă și reveniți cu încredere. Un rezultat nu vă definește, însă perseverența vă poate defini viitorul!”
Rezultatele BAC 2026 după prima sesiune
Rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat 2026 au fost publicate pe 7 iulie.
Rata de promovare la nivel național este de:
- 74,8% pentru toți candidații, înainte de contestații;
- 79,7% pentru absolvenții promoției curente.
În total, 45 de candidați au obținut media 10, aproape dublu față de anul trecut, când au fost înregistrate 23 de medii maxime înainte de contestații.
La probele scrise, Ministerul Educației a centralizat următoarele rezultate maxime:
- 454 note de 10 la Limba și literatura română;
- 34 note de 10 la Limba și literatura maternă;
- 3.548 note de 10 la proba obligatorie a profilului (2.289 la Matematică și 1.259 la Istorie);
- 3.158 note de 10 la proba la alegere a profilului și specializării, cele mai multe fiind obținute la disciplina Logică și argumentare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



