Mii de locuri de muncă în spitalele de stat! Ministerul Sănătății pregătește cea mai mare rundă de angajări din ultimii ani

Cele mai citite

Sistemul sanitar de stat ar putea beneficia în perioada următoare de una dintre cele mai ample campanii de recrutare din ultimii ani.

Ministerul Sănătății intenționează să deblocheze 7.621 de posturi vacante, după solicitările transmise de managerii unităților medicale, care reclamă un deficit tot mai mare de personal.

Cele mai multe locuri disponibile sunt destinate asistenților medicali, aproximativ 3.000 de posturi urmând să fie scoase la concurs.

De asemenea, aproape 1.900 de locuri sunt rezervate medicilor, în încercarea de a acoperi lipsurile din spitalele publice.

Publicitate

Anunțul vine într-un moment tensionat pentru sistemul medical, în condițiile în care sindicatele din sănătate se pregătesc de declanșarea grevei generale.

Autoritățile speră că deblocarea acestor posturi va contribui la reducerea deficitului de personal, în special în specialități esențiale, precum medicina de urgență, anestezie și terapie intensivă, cardiologie și neurologie.

Interes pentru ocuparea acestor posturi există. În ultimul an, peste 5.000 de medici au susținut examenul de specialitate, însă distribuția personalului medical rămâne o provocare, în special pentru spitalele din orașele mici.

Președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, spune că tinerii medici nu resping ideea de a lucra în localități mai mici, însă au anumite condiții.

„Din discuțiile noastre și din felul în care am discutat cu colegii noștri mai tineri, nu, exclud posibilitatea sau dorința de a merge în aceste zone în spitale mai mici în orașe mai mici.

Dar își doresc foarte mult că în acele la acele locuri de muncă să aibă, în afară de infrastructură, care în multe zone începe să se îmbunătățească, dar să aibă echipe de medici pentru că suntem într-o perioadă să zic așa a medicinei în care medicul de unul singur nu poate să asigure calitatea actului medical și este nevoie de completarea echipelor medicale, pentru abordare corectă a unui act medical de calitate.”

Probleme există și în ceea ce privește personalul mediu sanitar. Deși anual peste 15.000 de absolvenți termină cele peste 240 de școli postliceale sanitare din România, multe spitale spun că întâmpină dificultăți în ocuparea posturilor.

Președintele Ordinului Asistenților Medicali, Mircea Timofte, atrage atenția asupra nivelului de pregătire al unei părți dintre absolvenți.

„Cred că țara e plină de absolvenți de postliceală, nu știu dacă și de asistenți medicali, mulți dintre ei au o pregătire foarte slabă. Nu vreau să generalizez.

Sunt foarte mulți absolvenți care vin cu note mari și la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante iau note chiar de la 0.

Foarte mulți abia reușesc să își acopere posturile atunci când spitalele scot locurile la concurs.”

Cele 7.621 de posturi propuse pentru deblocare reprezintă necesarul transmis de managerii spitalelor, în urma evaluării deficitului real de personal din fiecare unitate medicală.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că documentul necesar este deja în circuitul de avizare și are șanse mari să fie aprobat.

„Acest memorandum are 10 avizatori, de la MAPN la MAI, UAT-uri, Academia Română, deci toți cei care au rețele proprii trebuie să avizeze.

Memorandumul a plecat pe circuit, sper să le avem săptămâna viitoare.

Am vorbit cu prim-ministrul despre memorandum și am convenit să îl promovăm și sunt șanse bune să fie aprobat.”

Diferențele dintre județe rămân însă foarte mari. Potrivit unui studiu realizat în 2023 de Colegiul Medicilor din România, în județele Călărași și Ilfov există aproximativ un medic la 1.000 de locuitori, în timp ce în București media ajunge la șapte medici la mia de locuitori, ceea ce evidențiază dezechilibrul major în distribuția personalului medical la nivel național.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Comori rare, expuse la Sibiu: Covoare orientale spectaculoase pot fi admirate la Muzeul Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal invită publicul la o incursiune fascinantă în universul artei decorative orientale, prin expoziția „Farmecul Orientului în...

Știri pe același subiect