PSD solicită învestirea de urgență a unui nou Guvern, avertizând că România riscă să piardă accesul la fondurile europene din programul SAFE din cauza blocajului politic. Social-democrații susțin că doar un Executiv cu puteri depline poate iniția actele normative necesare pentru aprobarea Acordului de Împrumut SAFE.
Într-un comunicat transmis vineri, PSD face apel la toate partidele parlamentare să accelereze negocierile pentru formarea unei majorități și învestirea unui nou Guvern, subliniind că întârzierea procesului poate afecta finanțarea unor proiecte importante pentru România, relatează Mediafax.
PSD: Guvernul interimar nu poate iniția legea necesară pentru fondurile SAFE
Potrivit PSD, prevederile OUG nr. 64/2007 privind datoria publică stabilesc că proiectul de lege pentru aprobarea Acordului de Împrumut SAFE poate fi inițiat exclusiv de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor.
Formațiunea susține că Executivul demis prin moțiune de cenzură are atribuții limitate și nu poate promova proiecte de lege, ceea ce blochează procedura de accesare a fondurilor europene.
„Parlamentarii sau grupurile parlamentare nu au nici dreptul, nici competența de a iniția un astfel de proiect de lege. Actul normativ poate fi elaborat doar de către Ministerul Finanțelor Publice. Însă Guvernul fiind demis nu are dreptul de a iniția niciun proiect de lege. Prin urmare, în acest moment, România este în imposibilitatea de a-și aproba cadrul legal necesar pentru accesarea banilor europeni din instrumentul SAFE”, se arată în comunicatul PSD.
Apel la formarea rapidă a noului Executiv
PSD afirmă că singura soluție pentru deblocarea accesului la fondurile SAFE este învestirea cât mai rapidă a unui Guvern cu puteri depline.
Totodată, partidul solicită tuturor formațiunilor parlamentare să renunțe la disputele politice și să participe la negocieri pentru constituirea unei majorități stabile.
„Perpetuarea blocajului politic, doar pentru prezervarea pozițiilor guvernamentale, reprezintă o abordare anti-națională și o amenințare deosebit de gravă la adresa securității României”, transmite PSD.
România, în criză politică de peste două luni
România traversează o criză politică de peste două luni, după ce PSD și-a retras sprijinul politic pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură.
Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după adoptarea moțiunii în Parlament cu 281 de voturi favorabile.
Ulterior, președintele Nicușor Dan a organizat consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier. Prima propunere, Eugen Tomac, nu a obținut susținerea necesară pentru formarea unei majorități.
Mai târziu, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, însă Cabinetul propus de acesta nu a primit votul de încredere al Parlamentului, întrunind doar 189 de voturi.
Noi consultări pentru desemnarea unui premier sunt programate luni, la Palatul Cotroceni.
„La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



