Județul Sibiu face un nou pas spre integrarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în Strategia de Dezvoltare 2030

Cele mai citite

În perioada 7–8 iulie 2026, o delegație a Consiliului Județean Sibiu, condusă de președinta Daniela Cîmpean, a participat la un schimb de experiență organizat de Interreg Europe la Mannheim, în Germania. La eveniment au luat parte experți europeni din Italia, Estonia, Germania și Cehia, reprezentanți ai administrațiilor publice și specialiști din domenii precum dezvoltarea regională, protecția mediului, sănătate și educație.

Alături de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, din delegație au făcut parte Conf. univ. dr. Alin Opreana, decan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, dr. ing. Ștefania Deák, șef Serviciu în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă – Guvernul României, Barbara Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia, László Lorenzovici, director general Hospital Consulting, și Mihaela Frățilă, expert în dezvoltare durabilă în cadrul WWF Internațional.

Tema întâlnirii a fost una de mare actualitate: cum poate fi dezvoltată Strategia Județului Sibiu 2030 astfel încât proiectele și investițiile realizate în județ să contribuie și mai mult la o dezvoltare echilibrată, durabilă și orientată către nevoile oamenilor.

Publicitate

„Pentru noi, dezvoltarea durabilă nu reprezintă un obiectiv nou, ci un principiu care se regăsește deja în investițiile și politicile publice ale Consiliului Județean Sibiu. Participarea la această vizită de studiu organizată de Interreg Europe ne-a oferit însă o perspectivă valoroasă asupra modului în care putem transforma Strategia de Dezvoltare a Județului Sibiu 2030 într-un instrument și mai eficient de guvernanță și management strategic. Ne dorim să trecem de la implementarea unor proiecte importante la măsurarea impactului pe care acestea îl generează pentru comunitățile noastre”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Pe parcursul celor două zile, participanții au analizat exemple de succes din mai multe țări europene și au discutat despre modul în care administrațiile locale pot lua decizii mai bine fundamentate, pot urmări mai ușor rezultatele investițiilor și pot implica mai mult comunitatea în procesul de dezvoltare.

„Sprijinim eforturile Consiliului Județean Sibiu și a celorlalte autorități locale în alinierea priorităților la obiectivele Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu un cadru instituțional solid și cu instrumente noi de lucru. Departamentul a implementat Centrul Virtual de resurse pentru dezvoltare durabilă, o platformă de date deschise de tip one-stop-shop, cu indicatori și informații care să fundamenteze decizii, acțiuni locale și investiții în sprijinul comunităților. Participarea la acest schimb de experiență ne-a oferit ocazia de a împărtăși bune practici din perspectiva localizării obiectivelor pentru dezvoltare durabilă”, a transmis doamna Ștefania Deák, din cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă

Recomandările formulate în cadrul întâlnirii vizează:

· corelarea proiectelor și a bugetelor cu obiectivele de dezvoltare pe termen lung

· utilizarea unor instrumente moderne pentru monitorizarea progresului și o mai bună urmărire a rezultatelor investițiilor realizate în județ

· consolidarea colaborării dintre instituții și implicarea partenerilor locali în procesul de dezvoltare.

În perioada următoare, Consiliul Județean Sibiu va analiza concluziile și recomandările primite și le va valorifica în procesul de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Județului Sibiu 2030, astfel încât investițiile realizate să producă beneficii cât mai mari pentru comunitățile din întreg județul.

Consiliul Județean Sibiu se numără printre administrațiile selectate de Interreg Europe pentru a beneficia de expertiză europeană și schimb de bune practici în domeniul dezvoltării durabile, un demers care va sprijini consolidarea Strategiei de Dezvoltare a Județului Sibiu 2030 și implementarea acesteia în beneficiul comunităților locale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Viorel Pașca scapă de controlul judiciar. Curtea de Apel București a respins cererea DIICOT de arestare

Curtea de Apel București a decis luni, definitiv, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Viorel Pașca, alături de...

Știri pe același subiect