Nicușor Dan și Ilie Bolojan renunță la concediul de vară. Cum își petrec vacanța liderii europeni și cine stă cel mai mult în concediu

Cele mai citite

Președintele Nicușor Dan și premierul interimar Ilie Bolojan nu își vor lua concediu în vara anului 2026, pe fondul blocajului politic și al negocierilor fără rezultat pentru formarea unui nou Guvern. În timp ce cei doi rămân la București, majoritatea liderilor europeni și-au stabilit deja vacanțele de vară, unele întinse pe aproape o lună.

Nicușor Dan și Ilie Bolojan rămân la serviciu, din cauza crizei politice

Președintele Nicușor Dan și premierul interimar Ilie Bolojan au renunțat la concediul din această vară, în contextul prelungirii crizei politice din România.

Potrivit informațiilor Euronews România, agenda celor doi este dominată de negocierile pentru formarea unui nou Executiv, după demiterea Guvernului Bolojan, pe 5 mai, prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Până în prezent, partidele parlamentare nu au reușit să formeze o nouă majoritate, relatează stiripesurse.ro.

Inițial, Nicușor Dan lua în calcul câteva zile de odihnă la Vila Nufărul din stațiunea Neptun, reședință de protocol administrată de RA-APPS. Planurile au fost însă abandonate, pe măsură ce negocierile politice au devenit prioritatea principală.

Publicitate

Și Ilie Bolojan a explicat recent că funcția de premier face aproape imposibilă programarea unei vacanțe.

„Atunci când eşti premierul României, e greu cu programarea de concedii şi aş putea să lipsesc poate o zi sau două, poate la un final de săptămână, dar nu am reuşit în această perioadă, de când sunt premier, să-mi fac un concediu de lungă durată. În permanenţă se întâmplă ceva. (…) Asta este responsabilitatea când ocupi o funcţie publică”, a declarat liderul PNL pentru B1 TV.

Surse politice susțin că șansele ca un nou Guvern să fie învestit până la finalul lunii iulie sunt reduse. În aceste condiții, Ilie Bolojan este foarte aproape să devină cel mai longeviv premier interimar din România postdecembristă. Recordul este deținut de Emil Boc, cu 71 de zile de interimat. Marți s-au împlinit 70 de zile de la demiterea Guvernului.

Cum își petrec vacanța liderii europeni în vara lui 2026

În timp ce liderii de la București își amână concediile, majoritatea șefilor de stat și de guvern din Europa și-au programat deja vacanțele.

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, va avea cel mai lung concediu dintre liderii europeni, aproape cinci săptămâni, în perioada 28 iulie – 31 august. Potrivit publicației El Confidencial, acesta își va împărți vacanța între două reședințe oficiale: Palacio de las Marismillas, aflată în apropierea Parcului Național Doñana, și La Mareta, pe insula Lanzarote.

Concediul vine într-un context politic sensibil pentru liderul spaniol, în condițiile în care opoziția îi solicită demisia pe fondul anchetei care o vizează pe soția sa, Begoña Gómez.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a rezervat două-trei săptămâni de vacanță. Aproximativ două săptămâni vor lipsi și premierul Italiei, Giorgia Meloni, precum și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz. Macron va petrece concediul într-o reședință oficială, în timp ce Meloni și Merz au ales destinații private.

Premierul Suediei, Ulf Kristersson, va fi în concediu aproape patru săptămâni, iar premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, și-a planificat aproximativ trei săptămâni de vacanță, chiar dacă negocierile politice din țară continuă.

Premierul Portugaliei, Luís Montenegro, va petrece o săptămână în regiunea Algarve, iar premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, va merge împreună cu familia în insula Creta.

Ce alți lideri europeni renunță la concediul de vară

România nu este singurul stat în care agenda politică împiedică vacanțele liderilor.

Pe lista oficialilor care nu și-au programat concedii în această perioadă se mai află președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, precum și Rumen Radev, președintele Bulgariei. În toate aceste cazuri, prioritățile politice și situația internă au determinat amânarea planurilor de vacanță.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Participă la Duathlon Offroad by Wienerberger 2026.

Duathlon Offroad by Wienerberger 2026 – un eveniment pentru întreaga familie. Participarea este gratuităACS Aria pentru Sport dă startul...

Știri pe același subiect