Sistemul sanitar din România se pregătește pentru una dintre cele mai ample acțiuni de protest din ultimii 20 de ani.
Luni, peste 400 de spitale din întreaga țară vor participa la o grevă de avertisment organizată de Federația SANITAS, nemulțumită de măsurile economice și salariale adoptate de Guvern.
Protestul va avea loc între orele 9:00 și 11:00, interval în care activitatea medicală va fi restrânsă semnificativ.
În fața spitalelor sunt programate manifestații ale angajaților, iar în interiorul unităților sanitare vor fi asigurate doar serviciile esențiale și urgențele medicale.
Pacienții care aveau programate consultații, intervenții chirurgicale, tratamente sau internări în acest interval se pot confrunta cu amânări sau reprogramări.
Impactul este așteptat atât în marile spitale, cât și în unitățile medicale din orașele mai mici, unde accesul la servicii medicale este deja limitat pentru mulți bolnavi.
Totuși, participarea la grevă este voluntară. În secțiile în care personalul va decide să nu ia parte la protest, activitatea se va desfășura în condiții normale, inclusiv în ceea ce privește intervențiile și consultațiile programate.
Acțiunea de luni reprezintă doar primul pas al calendarului de proteste anunțat de SANITAS.
Dacă revendicările sindicaliștilor nu vor primi un răspuns favorabil din partea autorităților, pe 28 iulie este programată declanșarea grevei generale.
Federația SANITAS susține că protestele sunt provocate de măsurile adoptate în ultimii ani, care au afectat drepturile salariale și condițiile de muncă ale angajaților din sănătate și asistență socială.
Sindicaliștii solicită revenirea la drepturile salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, eliminarea prevederilor care au redus sporurile și zilele de concediu suplimentar, acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță fără discriminare, precum și reluarea negocierilor pentru o nouă lege a salarizării.
De asemenea, aceștia cer stabilirea unor coeficienți de salarizare care să reflecte responsabilitatea personalului medical și din asistența socială, menținerea sporului de tură de 15%, păstrarea plății cu un spor de 100% pentru activitatea desfășurată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporului pentru condiții de muncă, includerea personalului TESA în aceeași anexă de salarizare și alinierea salariilor din sistemul de asistență socială la cele din sectorul sanitar neclinic.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



