ULTIMA ORĂ: Sibiul intră sub Cod Galben! Fenomene meteo periculoase în România: vijelii, grindină și ploi torențiale

Cele mai citite

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă joi, 16 iulie, între orele 12 și 22.

Meteorologii anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină în mai multe regiuni ale țării.

Printre zonele vizate se numără cea mai mare parte a regiunilor montane, Maramureșul, estul și sudul Transilvaniei, inclusiv județul Sibiu Muntenia, nordul și estul Olteniei, precum și sudul Dobrogei.

Potrivit prognozei, în intervalul avertizat se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale ce pot atinge viteze de 50 până la 70 km/h.

Locuri de muncă

De asemenea, în unele zone este posibilă căderea grindinei, cu diametre cuprinse între 1 și 3 centimetri.

Meteorologii avertizează că, în perioade scurte de timp, de una până la trei ore, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 litri pe metrul pătrat, iar izolat pot depăși 30–50 l/mp, existând riscul producerii unor acumulări importante de apă și al unor inundații locale.

Specialiștii precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice se pot produce, pe arii restrânse, și în alte zone ale țării care nu se află sub incidența avertizării.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Consumul scade în România: antreprenorii raportează prăbușirea vânzărilor. „Clienții persoane fizice aproape au dispărut”

Scăderea consumului începe să afecteze tot mai puternic firmele mici și mijlocii din România. Antreprenori din comerț, construcții, servicii,...

Știri pe același subiect