UPDATE: „Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au intervenit noaptea trecută, în jurul orei 23:50, la un accident feroviar, produs în municipiul Sibiu, în apropierea străzii Viitorului, unde s-a sesizat faptul că un bărbat ar fi fost lovit de un tren.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în apropierea străzii Viitorului din municipiul Sibiu, pe magistrala 208, la km 392+9 m, un bărbat în vârstă de 58 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, din cauze care urmează a fi stabilite, a fost lovit de un tren de călători care se deplasa pe direcția de mers Sibiu – Mediaș.
În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.
Traficul feroviar nu a fost afectat.
Verificările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident feroviar”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Ana Mureșan.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Tragedie în municipiul Sibiu, joi noaptea, în apropiere de strada Viitorului, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren.
La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, o autospecială de descarcerare și una de stingere.
Ajunse la fața locului, echipajele de salvare au constatat că victima prezenta leziuni incompatibile cu viața. Medicul aflat la intervenție a declarat decesul bărbatului.
„Un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță SAJ, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit în apropiere de strada Viitorului la un accident feroviar.
La fața locului s-a constatat că un bărbat a fost lovit de tren.
Din nefericire acesta prezintă leziuni incompatibile cu viața, medicul prezent la fața locului a constat decesul acestuia„, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



