
Networkingul nu trebuie să înceapă întotdeauna cu un schimb de cărți de vizită. La Stories Night®, eveniment găzduit de Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, participanții au făcut mai întâi cunoștință prin povești. Conceptul, organizat într-o ediție cu scop caritabil, a adus pe scenă 12 povestitori din Compania de Povestitori EduStory, fiecare cu o experiență reală transformată într-o poveste scurtă, spusă cu umor, emoție și o lecție la final.
Un alt mod de a face networking
Spre deosebire de evenimentele clasice de networking, Stories Night propune un alt punct de plecare: înainte de conversațiile despre proiecte, afaceri sau colaborări, oamenii sunt invitați să se relaxeze și să descopere că, dincolo de profesii și funcții, împărtășesc aceleași emoții. Poveștile devin astfel un pretext pentru apropiere, iar discuțiile care urmează pornesc mult mai firesc. Într-un fel, evenimentul pare să transmită un mesaj simplu: înainte de orice rol profesional, suntem cu toții oameni.
Povestea, un exercițiu de încredere
Dincolo de componenta inspirațională, evenimentul a demonstrat și cât de puternic poate fi storytelling-ul ca exercițiu de vorbit în public. Atunci când îți asumi un fir narativ și îți dai voie să intri, măcar pentru câteva minute, în rolul unui povestitor, emoțiile se transformă în energie, iar discursul devine mai autentic. Este un exercițiu care poate fi valoros nu numai pe scenă, ci și într-o prezentare, într-un interviu sau într-o întâlnire de business. Uneori, tocmai ieșind din zona de confort descoperim calități pe care le aveam deja, dar pe care poate nu le conștientizam înca.
Povești care întorc binele către comunitate
Pe lângă atmosfera relaxată și conexiunile create între participanți, ediția avut și o componentă caritabilă: donațiile strânse vor susține spectacole de povești dedicate copiilor din comunități defavorizate, demonstrând că un eveniment de networking poate avea impact nu doar asupra celor prezenți, ci și asupra comunității.
https://asociatia.atelierdecuvinte.ro/produse/donatie-stories-night-sibiu/ – pentru cei care doresc să dăruiasca înapoi comunității.



