Legea salarizării 2026: Dragoș Pîslaru spune că revendicările sindicatelor depășesc 20 de miliarde de lei, dar statul poate aloca doar 12,1 miliarde

Cele mai citite

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că noua lege a salarizării unitare este construită pe o limită maximă de creștere a masei salariale de 12,1 miliarde de lei, deși solicitările formulate de instituțiile publice și organizațiile sindicale depășesc 20 de miliarde de lei.

Solicitările sindicatelor depășesc posibilitățile bugetare

La finalul consultărilor privind noua lege a salarizării, Pîslaru a explicat că autoritățile au analizat toate propunerile venite din partea sectorului public și a sindicatelor, într-un proces desfășurat împreună cu experții Băncii Mondiale.

„Am constatat că solicitările din partea sectorului public și ale sindicatelor au fost în valoare de peste 20 de miliarde de lei. În mod evident, pe structura actuală de angajamente fiscal-bugetare ale României, lucrul acesta nu poate fi rezolvat”, a declarat ministrul, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, plafonul de 12,1 miliarde de lei a fost stabilit în urma discuțiilor purtate cu Ministerul Finanțelor și Comisia Europeană, astfel încât România să își respecte ținta de deficit bugetar.

Locuri de muncă

„Valoarea care este derivată și din forma renegociată a PNRR și din ținta de deficit de 7,3% din PIB înseamnă 12,1 miliarde de lei. Aceasta este valoarea maximală”, a precizat Pîslaru.

Proiectul noii legi a salarizării, prezentat partidelor politice

Ministrul a anunțat că vineri a fost prezentată o nouă variantă a proiectului de lege reprezentanților partidelor politice, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere sprijin tehnic în procesul de elaborare.

„Noi am propus acum un draft, o formă de proiect pe care am prezentat-o astăzi partidelor politice. Ne menținem acest rol de secretariat tehnic la dispoziția partidelor pentru toată perioada care va preceda, sperăm noi, depunerea în Parlament a proiectului”, a spus oficialul.

Reforma din PNRR urmărește eliminarea inechităților salariale

Dragoș Pîslaru a subliniat că noua lege a salarizării nu trebuie analizată exclusiv prin prisma fondurilor europene asociate jalonului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), evaluat la aproximativ 770 de milioane de euro.

Potrivit ministrului, obiectivul principal al reformei este reducerea diferențelor salariale nejustificate din sistemul public și crearea unui cadru unitar de salarizare.

Decizia finală aparține partidelor

Pîslaru a precizat că Executivul interimar nu poate iniția un astfel de proiect legislativ, iar responsabilitatea adoptării noii legi revine partidelor politice.

„Sperăm să ajungă la începutul săptămânii viitoare la un acord”, a declarat ministrul.

Vineri, reprezentanții partidelor pro-occidentale s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu ministrul interimar al Muncii și oficiali ai Administrației Prezidențiale pentru a discuta forma finală a Legii salarizării unitare, una dintre reformele asumate de România prin PNRR. Discuțiile, coordonate de consilierul prezidențial Radu Burnete, au avut loc după mai multe runde de consultări cu sindicatele și instituțiile publice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Psihoterapeut Adrian Bratu: „Pierderea iluziei jobului pe viață a declanșat o schimbare profundă în psihologia angajatului modern”

Numărul total de șomeri din România depășește jumătate de milion. Cea mai îngrijorătoare situație se înregistrează în rândul tinerilor...

Știri pe același subiect