Titularizare 2026: Peste 37.300 de candidați susțin marți proba scrisă. Program, rezultate și calendar complet

Cele mai citite

Peste 37.300 de candidați sunt așteptați marți la proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026, examenul care le poate asigura ocuparea unui post didactic vacant sau rezervat în învățământul preuniversitar.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 37.385 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice sunt eligibili pentru susținerea examenului scris. Dintre aceștia, 7.510 sunt absolvenți ai promoției curente, proveniți din licee pedagogice, studii postliceale, universitare de licență, masterat sau departamente pentru pregătirea personalului didactic, relatează Agerpres.

Proba scrisă începe la ora 09:00

Examenul se desfășoară marți, începând cu ora 09:00, în 117 centre de concurs organizate în toate cele 41 de județe și în București.

La începutul procesului de înscriere au fost depuse peste 41.600 de dosare, însă numărul candidaților eligibili a scăzut după etapa inspecțiilor la clasă și a probelor practice. Ministerul precizează că unii candidați au depus dosare în mai multe județe, conform regulamentului.

Locuri de muncă

Cât durează examenul

Proba scrisă are o durată de patru ore, însă timpul poate fi prelungit cu una sau două ore în cazul candidaților cu deficiențe de vedere sau al altor situații speciale, pentru a asigura egalitatea de șanse.

În acest an, 44 de candidați din 16 județe și București beneficiază de măsuri speciale privind desfășurarea examenului.

Cele mai căutate discipline la Titularizare 2026

Cele mai multe înscrieri au fost înregistrate pentru:

  • învățământ preșcolar cu predare în limba română – peste 8.500 de candidați;
  • învățământ primar cu predare în limba română – peste 6.300 de candidați;
  • educație fizică și sport – peste 3.400 de candidați;
  • limba și literatura română – peste 2.250 de candidați;
  • psihopedagogie specială – peste 2.000 de candidați.

În total, concursul cuprinde 112 discipline, iar subiectele și baremele de evaluare vor fi publicate după încheierea probei scrise.

Evaluare digitalizată și afișarea rezultatelor

Lucrările vor fi corectate prin sistem de evaluare digitalizată, în centre organizate la nivel național pe discipline.

Calendar Titularizare 2026

  • 22 iulie – desfășurarea probei scrise;
  • 28 iulie – afișarea rezultatelor inițiale;
  • 28 iulie (până la ora 21:00) și 29 iulie (până la ora 12:00) – depunerea contestațiilor;
  • 4 august – afișarea rezultatelor finale;
  • 5-6 august – repartizarea candidaților pe posturile didactice vacante.

Măsuri de securitate și linie TELVERDE

Ministerul Educației și Cercetării anunță că toate sălile în care se desfășoară concursul, precum și cele destinate multiplicării subiectelor, evaluării lucrărilor și soluționării contestațiilor sunt monitorizate prin sisteme audio-video.

De asemenea, în ziua examenului este disponibilă linia TELVERDE 0800 801 100, între orele 08:00 și 16:00, pentru sesizarea eventualelor probleme privind organizarea și desfășurarea probei scrise.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

„Țineți bani la saltea!”. Apel neașteptat către români: „Nu vă bazați doar pe bani în bancă!”

„Țineți bani la saltea!” Avertismentul care stârnește controverse: ce spune un europarlamentar despre riscul blocării băncilor.Un mesaj publicat de...

Știri pe același subiect