Tragedia de pe Valea Oltului aprinde conflictul politic: Grindeanu atacă USR după moartea unui bărbat lovit de o stâncă.
Tragedia produsă pe Valea Oltului, unde un bărbat de 71 de ani și-a pierdut viața după ce o stâncă s-a desprins de pe versant și a căzut peste autoturismul în care se afla, a declanșat un nou conflict politic pe tema infrastructurii din România.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, a lansat critici dure la adresa actualei conduceri a Ministerului Transporturilor, acuzând USR că nu a făcut progrese suficiente în dezvoltarea infrastructurii rutiere și că soluțiile temporare nu pot înlocui construirea de autostrăzi.

Grindeanu a declarat că lucrările de protecție a versanților, inclusiv montarea plaselor, sunt necesare pentru reducerea riscurilor, însă susține că rezolvarea pe termen lung pentru traficul intens de pe DN7 este dezvoltarea rețelei de autostrăzi.
„Inclusiv montăm plase pentru a evita situații de acest tip”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a afirmat însă că astfel de măsuri nu pot reprezenta singura soluție pentru un drum intens circulat precum Valea Oltului.
„Știți care va fi cea mai bună soluție? Să se continue construirea de autostrăzi în România”, a afirmat președintele PSD.
În centrul declarațiilor sale s-a aflat proiectul autostrăzii Sibiu–Pitești, considerat una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din România.
Noua autostradă ar urma să ofere o alternativă mai rapidă și mai sigură la DN7, unul dintre cele mai tranzitate și dificile drumuri naționale din țară.
Atac direct la adresa conducerii Ministerului Transporturilor
Pornind de la tragedia de pe Valea Oltului, Sorin Grindeanu și-a îndreptat criticile către actualul ministru interimar al Transporturilor, Radu Miruță, dar și către fostul ministru Cătălin Drulă, despre care susține că ar avea în continuare influență asupra deciziilor din minister.
Grindeanu a acuzat USR că, în ultimele luni, nu ar fi inaugurat niciun kilometru de autostradă și a folosit un ton ironic la adresa reprezentanților formațiunii politice.
„Dar eu văd, dacă tot m-ați provocat, că, de vreo trei luni, de când sunt tinerii frumoși și liberi, care au hashtag în față, la Ministerul Transporturilor, se ocupă de ciocolată în loc să facă autostrăzi”, a declarat Grindeanu.
Declarațiile vin în contextul în care problema siguranței pe Valea Oltului a revenit puternic în atenția publică după accidentul mortal produs pe DN7.
Tragedia de pe Valea Oltului
Accidentul care a declanșat reacțiile politice s-a produs pe DN7, în zona Lazaret, județul Sibiu. Un autoturism care circula pe Valea Oltului a fost lovit de o stâncă desprinsă de pe versant.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 71 de ani, aflat pe scaunul pasagerului, a murit. Echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei.
După tragedie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că sectorul respectiv nu fusese identificat anterior ca având risc de căderi de pietre și că zona fusese evaluată printr-un audit de siguranță rutieră.

CNAIR a precizat că versantul face parte din fondul forestier și nu se află în administrarea companiei, iar montarea unor sisteme extinse de protecție ar presupune intervenții asupra vegetației. Totodată, instituția a menționat că în zona Lazaret au fost realizate lucrări de securizare a versanților și curățări în sectoarele considerate vulnerabile.
Ancheta autorităților urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei și dacă sunt necesare noi măsuri pentru creșterea siguranței pe unul dintre cele mai importante drumuri din România.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



