Admitere liceu 2026: Încep înscrierile la liceu. Actele necesare pentru dosar și calendarul complet

Cele mai citite

Aproape 119.500 de elevi admiși în prima etapă de Admitere liceu 2026 trebuie să își confirme locul în perioada 23-28 iulie, prin depunerea dosarului de înscriere la unitatea de învățământ unde au fost repartizați. Programul de primire a dosarelor este stabilit de fiecare liceu și poate fi consultat pe site-ul instituției sau la secretariat.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 119.484 de elevi au fost repartizați computerizat în clasa a IX-a, reprezentând 99,89% dintre candidații care au completat opțiuni, relatează edupedu.ro.

Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere la liceu în 2026

Conform Ordinului nr. 6060/2025, dosarul de înscriere trebuie să includă:

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie certificată „Conform cu originalul” de către personalul unității de învățământ;
  • fișa medicală.

În practică, multe licee solicită și alte documente necesare pentru înmatriculare. De exemplu, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița cere următoarele acte:

Locuri de muncă
  • cererea de înscriere (se completează la liceu);
  • copie după certificatul de naștere al elevului;
  • copie după cartea de identitate a elevului;
  • copii ale cărților de identitate ale ambilor părinți;
  • adeverință de domiciliu, în cazul cărților de identitate electronice;
  • copie după hotărârea judecătorească definitivă privind autoritatea părintească și domiciliul minorului, în cazul părinților divorțați;
  • foaia matricolă;
  • adeverință cu notele și media de la Evaluarea Națională;
  • adeverință medicală pentru înscrierea în clasa a IX-a, cu fișa de vaccinări pe verso;
  • acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Atenție: lista documentelor poate varia de la un liceu la altul. Elevii și părinții sunt sfătuiți să verifice informațiile publicate de unitatea de învățământ unde au fost repartizați.

Calendar Admitere liceu 2026 după repartizarea computerizată

22 iulie 2026

  • repartizarea computerizată în clasa a IX-a;
  • afișarea rezultatelor și a locurilor rămase libere.

23-28 iulie 2026

  • depunerea dosarelor de înscriere la liceele unde candidații au fost repartizați.

28 iulie 2026

  • liceele transmit situația locurilor rămase libere după încheierea înscrierilor.

29-31 iulie 2026

  • comisiile județene și cea a Municipiului București soluționează situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată.

Aproape 62% dintre elevi au intrat la prima opțiune

Ministerul Educației și Cercetării anunță că 74.093 de candidați, reprezentând 62,01% dintre elevii repartizați, au fost admiși la prima opțiune completată în fișa de înscriere.

În total au fost exprimate 2.857.558 de opțiuni, ceea ce înseamnă o medie de 23,89 opțiuni pentru fiecare elev, în ușoară creștere față de anul trecut.

Ce urmează pentru elevii nerepartizați

În prima etapă au rămas 126 de elevi nerepartizați, iar cea mai mare medie înregistrată în această categorie este 8,82.

A doua etapă a admiterii la liceu începe la sfârșitul lunii iulie și continuă în luna august. Aceasta este destinată elevilor care nu au fost repartizați, nu și-au depus dosarul de înscriere sau provin din promoțiile anterioare și au cel mult 18 ani.

Cererile pentru etapa a doua se depun în perioada 10-12 august, iar repartizarea este programată în zilele de 17 și 18 august 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Sibianul Dan-Raul Pintea, singurul român prezent la Art World Marbella 2026, unul dintre cele mai importante târguri de artă contemporană din Europa

Artistul vizual sibian Dan-Raul Pintea va reprezenta România la Art World Marbella 2026, unul dintre cele mai importante târguri...

Știri pe același subiect