Mesaj devastator din cel mai mare spital pentru copii: „Nu avem unde să-i tratăm. Vor mai muri copii”

Cele mai citite

Criza de la Secția de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” este departe de a fi rezolvată, în ciuda deciziei Guvernului de a debloca 22 de posturi pentru asistenți medicali.

Șeful secției, medicul Cătălin Cîrstoveanu, avertizează că măsura reprezintă doar o soluție punctuală și nu elimină cauza reală a problemei: lipsa cronică de personal și incapacitatea sistemului de a răspunde nevoilor celor mai vulnerabili pacienți.

Într-o intervenție la Digi24, medicul a transmis un mesaj dur, afirmând că, în lipsa unor schimbări profunde, tragediile vor continua.

„Și vor mai muri. Evident că nu se rezolvă”, a declarat Cîrstoveanu.

Locuri de muncă

„Lista rușinii și a disperării” rămâne simbolul unei crize fără sfârșit

Medicul amintește că încă din urmă cu câteva zile a făcut publică existența unei liste cu nou-născuții care așteaptă un loc în Terapie Intensivă Neonatală, listă pe care echipa medicală a numit-o „lista rușinii și a disperării”.

Potrivit lui Cătălin Cîrstoveanu, în cei șase ani de când aplicația este utilizată pentru monitorizarea cazurilor, 150 de copii aflați pe lista de așteptare au murit înainte de a putea beneficia de tratamentul necesar.

Întrebat dacă situația s-a schimbat după măsurile anunțate de autorități, medicul a răspuns fără echivoc.

„Pentru unii e doar statistică. O statistică pentru unii, o necredință pentru alții.”

El spune că a ales să vorbească public tocmai pentru că dimensiunea tragediei nu mai poate fi ignorată.

„Trebuia să spun mai demult și mai clar. Altfel, cum se explică atâția morți pe o listă de așteptare?

Asta înseamnă altceva, dacă încă nu credem. Eu nu permit să se spună neadevăruri.”

Cele 22 de posturi aprobate nu rezolvă problema, avertizează medicul

Executivul a aprobat organizarea concursurilor pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de asistenți medicali la Spitalul „Marie Curie”, măsură care ar permite redeschiderea celor cinci paturi de Terapie Intensivă închise din cauza lipsei de personal.

Chiar și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a precizat că aprobarea memorandumului nu elimină deficitul de personal din sistemul sanitar.

În opinia lui Cătălin Cîrstoveanu, problema este mult mai profundă decât simpla ocupare a unor posturi vacante.

„Păi dacă mâine pleacă alte două asistente, n-am rezolvat nimic. E o problemă a sistemului. Pentru mine, asta denotă o neînțelegere a situației.”

„Nu toate spitalele pot fi puse în aceeași categorie”

Medicul consideră că analiza performanței spitalelor trebuie făcută în funcție de complexitatea cazurilor tratate și de gradul real de ocupare.

„Sunt spitale care tratează anumite boli, sunt spitale care tratează boli ceva mai complicate și sunt spitale care tratează boli foarte complicate.

Nu trebuie să intre toate la un loc. Sunt spitale care au grad de ocupare de 10%, sunt spitale care au grad de ocupare de 20%, sunt unele care au 100%. Secția noastră are grad de ocupare de 100%.

Asta poate denota ceva pentru cineva care trebuie să înțeleagă din cifre anumite lucruri.”

Declarația vine în contextul în care premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că spitalele cu cheltuieli de personal peste media națională și cu un grad redus de ocupare a paturilor vor fi analizate și ar putea fi depunctate dacă solicită noi angajări.

Salarii prea mici și lipsă de personal calificat

Cîrstoveanu susține că una dintre cele mai mari provocări este păstrarea personalului cu experiență, în condițiile în care salariile nu reflectă responsabilitatea uriașă dintr-o secție de reanimare neonatală.

„M-am interesat pe șantier cât câștigă un rigipsar și un macaragiu și am văzut că depășesc cu mult salariul asistentei mele de la reanimare, care are spor de 75%.

M-am interesat, din curiozitate, care este situația salariilor în România și, în contextul în care sporul ar putea fi redus, cine vine pe 4.000 de lei într-o secție de reanimare?

Cine este dispus să aibă atâta responsabilitate, să stea 12 ore în picioare? Uneori nici nu beau apă. Cine face lucrul ăsta? Evident că nimeni. Sunt lucruri extrem de simple și banale.”

În plus, spune medicul, înlocuirea celor care pleacă este aproape imposibilă.

„De unde să găsesc eu asistente instantaneu în locul celor care au plecat? Le-a specializat cineva în România și nu știm noi?

Sunt asistente debutante care vin la examene și iau nota unu. Sunt asistente debutante care vin și nu știu să scrie în limba română.

Astfel de asistenți vreau lângă un pacient aflat în stare critică? Mai ales când vorbim despre copii.”

Un nou copil așteaptă un loc la Terapie Intensivă

Lista de așteptare continuă să crească, iar medicul spune că există deja un nou caz extrem de grav.

„Cred că mai avem acum un copil prematur, foarte mic, iar colegii ne-au spus că probabil este vorba despre o transpoziție de mari vase.

Pentru cine înțelege lucrul acesta, trebuie să înțeleagă că este foarte posibil ca într-o săptămână sau două să moară, dacă acesta este diagnosticul.

Încă nu știm, urmează doar să stabilim diagnosticul, pentru că nu putem să îl preluăm.”

„Nu poți forma specialiști peste noapte”

Șeful ATI Neonatală subliniază că activitatea dintr-o astfel de secție presupune ani de experiență și pregătire continuă.

„De 30 de ani mă specializez și încă am atâtea lucruri pe care trebuie să le învăț. Cum să vină un medic care are o altă specialitate să facă ceea ce noi facem de ani de zile?

Cum să vină un asistent care face anumite lucruri, precum probe respiratorii, să îngrijească un pacient cu sternul deschis?”

„Cel mai greu este că nu îi putem primi”

Dincolo de lipsurile materiale și de volumul uriaș de muncă, medicul spune că cea mai mare povară este imposibilitatea de a-i trata pe toți copiii care au nevoie de ajutor.

„De-a lungul timpului, cel mai grav lucru din secția noastră, din spitalul nostru, este când îi lăsăm pe unii în urmă și nu putem să-i primim.

Acesta este cel mai grav lucru pentru noi, că îi lăsăm în afară și nu putem face nimic pentru ei.

Asta este cel mai greu, nu munca, nu voluntariatul. Pentru noi este o plăcere. Ne place să muncim.”

Soluția propusă: mai multe paturi și o reformă completă prin PNRR

Cătălin Cîrstoveanu afirmă că ieșirea din această criză nu înseamnă doar angajarea unor oameni, ci extinderea capacității naționale de Terapie Intensivă Neonatală, proiect aflat în derulare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Noi, împreună cu Ministerul Sănătății, am înțeles că aceasta este situația, deoarece în orice țară din lume trebuie să ai aproximativ 20-30 de paturi de terapie intensivă pentru nou-născuți la un milion de locuitori.

Unii spun chiar 40. Noi suntem 18 milioane de locuitori. Haideți să numărăm paturile și să ne raportăm la cifre, nu la ceea ce credem noi.”

El explică faptul că extinderea este justificată de realitatea din teren.

„Te uiți, pe de o parte, la morți, iar pe de altă parte la cauzele deceselor. Oficial, Ministerul Sănătății a înțeles aceste lucruri.

De aceea construim, prin PNRR, extinderea numărului de paturi în terapiile intensive pentru nou-născuți. Acesta este un obiectiv de țară asumat.

De ce creștem numărul de paturi? Pentru că acești copii nu au locuri unde să fie tratați așa cum se cuvine.”

Potrivit medicului, proiectul merge dincolo de infrastructură și urmărește modernizarea întregului sistem.

„Am făcut, cu fonduri europene, un proiect foarte apreciat de Comisia Europeană, cu cap și coadă, care începe cu infrastructura și echiparea, continuă cu transportul și se încheie cu pregătirea oamenilor și cu centre de simulare pentru România.

Este un proiect foarte bun și îl terminăm la 30 august. Asta este inima proiectului.”

În final, Cîrstoveanu spune că proiectul a fost susținut atât de Ministerul Sănătății, cât și de instituțiile europene.

„Niște miniștri au ascultat ce le-am spus și le-am arătat. Acesta este studiul de fezabilitate al noii construcții prin PNRR, iar Europa a înțeles acest lucru când am prezentat proiectul extinderii paturilor în România.

De aceea construim paturi în România pentru acești copii care nu au un loc unde să fie tratați.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Încă o dronă A INTRAT în România. A fost doborâtă de un pilot român

UPDATE: Ministrul Apărării, Radu Miruță, a oferit noi detalii despre cea de-a doua dronă doborâtă de militarii români în...

Știri pe același subiect