Săptămâna începe cu TURBULENȚE: Sibiul și jumătate de țară, sub amenințarea furtunilor puternice și a vântului

Cele mai citite

ANM avertizează: furtuni puternice, vijelii și ploi torențiale în Transilvania. Județul Sibiu, printre zonele vizate.

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că, luni, 27 iulie, o mare parte a țării va fi afectată de un nou episod de instabilitate atmosferică accentuată.

Printre regiunile vizate se află și Transilvania, inclusiv județul Sibiu, unde sunt așteptate averse torențiale, vijelii și intensificări ale vântului.

Potrivit meteorologilor, fenomenele vor afecta Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, vestul și nord-vestul Olteniei, precum și nord-vestul Moldovei.

În aceste regiuni sunt prognozate ploi torențiale, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni și rafale de vânt care vor atinge, în general, 50-70 km/h, iar izolat pot depăși 80 km/h.

Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 de litri pe metrul pătrat în intervale scurte, iar pe alocuri pot depăși 30–40 de litri pe metrul pătrat, existând riscul acumulărilor rapide de apă.

Vânt foarte puternic la munte

Meteorologii au emis și o avertizare pentru intervalul 27 iulie, ora 22:00-28 iulie, ora 10:00, care vizează intensificări ale vântului în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și local în Munții Apuseni.

În zonele montane, rafalele vor ajunge la 70–80 km/h, iar la altitudini mari vor depăși 90-100 km/h.

În primele ore ale intervalului, intensificări ale vântului, cu viteze de 45-50 km/h, vor fi resimțite și în estul Moldovei.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

24 de tineri sunt invitați să redescopere Sibiul prin fotografie și artă

Asociația OMIE lansează Urban Layers, un proiect cultural care îi invită pe tinerii din Sibiu să descopere spațiul urban prin fotografie,...

Știri pe același subiect