Admitere liceu 2026: Marți, 28 iulie, este ultima zi pentru confirmarea locului în clasa a IX-a. Sorin Ion: „Dacă ajungi la un liceu tehnologic, nu încerca să scapi de acolo”

Cele mai citite

Elevii admiși la liceu în 2026 mai au timp doar până marți, 28 iulie, să își confirme locul la liceul unde au fost repartizați în urma repartizării computerizate. Dosarele se depun conform programului stabilit de fiecare unitate de învățământ. Ministerul Educației anunță că aproape 119.500 de elevi au fost repartizați în prima etapă.

Ultima zi pentru confirmarea locului la liceu

Perioada oficială pentru depunerea dosarelor de înscriere este 23-28 iulie 2026, iar marți este ultima zi în care elevii și părinții lor pot confirma locul obținut la repartizarea computerizată în clasa a IX-a, potrivit edupedu.ro.

Programul de înscriere diferă de la un liceu la altul, astfel că elevii sunt sfătuiți să verifice site-ul instituției, avizierul sau să contacteze secretariatul înainte de prezentare.

Mesajul secretarului de stat Sorin Ion pentru elevii repartizați la licee tehnologice

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, îi îndeamnă pe elevii repartizați la liceele tehnologice să nu privească această repartizare ca pe un eșec și să nu caute imediat soluții pentru transfer.

Locuri de muncă

„Dacă ajungi la un liceu tehnologic, nu încerca să scapi de acolo. Rămâi și fă-l mai bun, contribuie la creșterea lui. Pentru că un liceu sau o școală nu poate să crească decât prin calitatea elevilor și a profesorilor”, a declarat Sorin Ion pentru Libertatea.

Ce documente sunt necesare pentru înscrierea la liceu

Potrivit Ordinului nr. 6060/2025, dosarul de înscriere trebuie să conțină:

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie certificată „Conform cu originalul”;
  • fișa medicală.

În practică, multe licee solicită și alte documente administrative. De exemplu, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița cere:

  • cererea de înscriere (pusă la dispoziție de liceu);
  • copie după certificatul de naștere;
  • copie după cartea de identitate a elevului;
  • copii după actele de identitate ale ambilor părinți;
  • adeverință de domiciliu pentru cărțile electronice de identitate;
  • hotărârea judecătorească privind autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați;
  • foaia matricolă;
  • adeverință cu notele și media de la Evaluarea Națională;
  • adeverință medicală pentru înscrierea în clasa a IX-a, cu fișa de vaccinări;
  • acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Elevii trebuie să verifice lista exactă a documentelor solicitate de liceul la care au fost repartizați.

Calendar Admitere liceu 2026 după repartizarea computerizată

După afișarea rezultatelor, urmează următoarele etape:

  • 22 iulie 2026 – publicarea rezultatelor repartizării computerizate și afișarea locurilor rămase libere;
  • 23-28 iulie 2026 – depunerea dosarelor de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați;
  • 28 iulie 2026 – transmiterea locurilor rămase libere de către licee;
  • 29-31 iulie 2026 – soluționarea situațiilor speciale de către comisiile județene și cea a Municipiului București.

Aproape 120.000 de elevi au fost repartizați în prima etapă

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, 119.484 de elevi, reprezentând 99,89% dintre candidații care au completat opțiuni, au fost repartizați computerizat în prima etapă a admiterii la liceu.

Dintre aceștia:

  • 74.093 de elevi (62,01%) au fost admiși la prima opțiune;
  • au fost completate 2.857.558 de opțiuni, media fiind de 23,89 opțiuni/elev, ușor peste nivelul de anul trecut.

Situații speciale și a doua etapă de admitere

Elevii care au motive medicale, solicită apropierea de domiciliu, schimburi între candidați sau se află în alte situații speciale pot depune cereri în perioada 29-30 iulie, iar soluționarea acestora este programată pentru 31 iulie 2026.

În prima etapă au rămas 126 de elevi nerepartizați, cele mai mari medii fiind 8,82, 8,37 și 8,00.

A doua etapă a admiterii la liceu 2026 începe pe 31 iulie, fiind destinată candidaților nerepartizați, celor care nu și-au depus dosarul sau absolvenților din seriile anterioare care nu au împlinit 18 ani. Cererile vor fi depuse în perioada 10-12 august, iar repartizarea este programată pentru 17-18 august 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Rezultate finale Definitivat 2026: Rata de promovare în județul Sibiu a urcat la 75,70% după soluționarea contestațiilor

Rezultatele finale ale examenului național pentru definitivare în învățământ au fost afișate luni pe platforma oficială a Ministerului Educației....

Știri pe același subiect