Sibiul cinstește unul dintre cele mai puternice simboluri ale României. Ceremonie în Piața Mare

Cele mai citite

Sibienii sunt așteptați miercuri, 29 iulie, începând cu ora 10:00, în Piața Mare, pentru a participa la ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României, unul dintre cele mai importante simboluri ale identității și unității naționale.

Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, în colaborare cu Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Școlar Județean, structurile militare din Garnizoana Sibiu și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Ceremonia va avea loc în Piața Mare și va reuni reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai instituțiilor militare și de învățământ, precum și pe toți cei care doresc să aducă un omagiu imnului național.

Organizatorii adresează o invitație deschisă tuturor sibienilor și vizitatorilor orașului să fie prezenți la acest moment solemn, dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale statului român și valorilor pe care acesta le reprezintă.

Locuri de muncă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO: S-au îndrăgostit printre pumni și lovituri. Pe Alexandra și Ioan kickboxingul l-a UNIT pentru totdeauna

Dragostea lor s-a născut printre lovituri și mănuși de box. Astăzi, kickboxingul le unește familia.În sala de antrenament, pumnii...

Știri pe același subiect