Președintele USR, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa PSD după adoptarea unui amendament la Legea Agenției Naționale de Integritate (ANI), susținând că modificarea introduce sancțiuni cu aplicare retroactivă și îl vizează în mod direct. Liderul USR avertizează că măsura este neconstituțională și poate pune în pericol fondurile europene din PNRR.
Dominic Fritz: Amendamentul PSD la Legea ANI este neconstituțional
Într-o conferință de presă susținută joi, Dominic Fritz a declarat că amendamentul adoptat de PSD introduce o nouă sancțiune pentru cazurile de incompatibilitate și conflict de interese produse înainte de intrarea în vigoare a legii.
Potrivit liderului USR, noua prevedere stabilește încetarea mandatului în termen de 30 de zile inclusiv pentru fapte anterioare modificării legislative.
„Amendamentul introduce o nouă sancțiune pentru toate faptele de incompatibilitate și conflict de interese petrecute anterior intrării în vigoare a legii. Mai anume, această sancțiune nouă este încetarea mandatului în termen de 30 de zile. Este evident că acest amendament a fost introdus pentru situația mea. Cred că toată lumea vede acest lucru. Vreau însă să spun că, așa cum este scris acum, această regulă se va aplica oricui a fost găsit în stare de incompatibilitate”, a declarat Dominic Fritz, potrivit Mediafax.
Liderul USR: Legea încalcă principiul neretroactivității
Dominic Fritz susține că amendamentul contravine Constituției, care prevede că legea produce efecte doar pentru viitor.
„Este evident că acest amendament este neconstituțional, pentru că Constituția spune foarte clar că orice lege poate să producă efecte doar în viitor. Este complet absurd ca, în cazul meu, după șase ani de la presupusa faptă, Parlamentul să inventeze acum o nouă sancțiune”, a afirmat președintele USR.
Fritz avertizează asupra riscului de pierdere a fondurilor din PNRR
Liderul USR a atras atenția că modificarea Legii ANI ar putea întârzia intrarea în vigoare a actului normativ și ar afecta îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit acestuia, dacă legea va fi adoptată în forma actuală, este foarte probabil ca aceasta să fie contestată la Curtea Constituțională.
„Dacă totuși trece în Parlament, atunci președintele va fi în situația în care va trebui să decidă dacă promulgă sau nu o lege evident neconstituțională. Va exista, bineînțeles, și o sesizare la CCR, iar toate aceste lucruri pot face ca legea să nu intre în vigoare până la sfârșitul lunii august. Încă o dată riscăm bani pentru spitale, școli și investiții importante”, a declarat Fritz.
„Ajungem în zona de republică bananieră”
În final, Dominic Fritz a acuzat PSD că folosește modificările legislative pentru a elimina adversarii politici și a calificat demersul drept extrem de periculos.
„În legea actuală există un articol foarte clar care spune că toate prevederile se aplică doar pentru faptele viitoare. Astăzi fac exact ceea ce ne reproșau nouă: introduc o prevedere care să țintească un adversar politic. Ajungem deja în zona de republică bananieră și este extrem de periculos”, a spus liderul USR.
Situația juridică a lui Dominic Fritz
Declarațiile vin după ce, în luna iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie definitivă în cazul lui Dominic Fritz privind un conflict de interese administrativ, dosar legat de semnarea unui document urbanistic. Liderul USR susține că noul amendament la Legea ANI este construit special pentru a produce efecte în cazul său.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



