Locuitorii din Șeica Mare și Boarta sunt avertizați să reducă imediat consumul de apă, după ce temperaturile ridicate din ultimele zile au dus la o creștere semnificativă a cererii, iar rezervele de apă potabilă au început să scadă.
Operatorul Regional Apa Târnavei Mari atrage atenția că, dacă situația va continua, alimentarea cu apă ar putea fi restricționată sau chiar întreruptă temporar.
Potrivit reprezentanților operatorului, consumul înregistrat în cele două localități depășește în prezent capacitatea Stației de Tratare a Apei Șeica Mare, ceea ce a determinat reducerea nivelului apei din rezervorul de înmagazinare.
Compania le solicită locuitorilor să folosească apa din rețeaua publică exclusiv pentru consumul potabil și necesitățile menajere, precum băutul, prepararea hranei, igiena personală și igienizarea locuințelor.
În schimb, utilizarea apei pentru udarea grădinilor și spațiilor verzi, umplerea piscinelor, activități agricole sau zootehnice ori pentru răcorirea trotuarelor trebuie evitată.
Reprezentanții Apa Târnavei Mari avertizează că un consum excesiv poate duce la golirea rezervorului și, implicit, la introducerea unor restricții sau chiar la sistarea temporară a alimentării cu apă până la refacerea rezervelor.
Operatorul precizează că situația este monitorizată permanent și face apel la responsabilitatea consumatorilor pentru a evita măsuri care ar putea afecta întreaga comunitate.
„Pe fondul temperaturilor crescute din ultimele zile, Operatorul Regional Apa Târnavei Mari a sesizat creșterea consumului de apă din rețeaua publică la nivelul localităților Șeica Mare și Boarta, fapt care a dus la scăderea nivelului apei potabile în rezervorul de înmagazinare.
Situația este monitorizată permanent și facem apel către clienții din localitățile Șeica Mare și Boarta să reducă la minim utilizarea apei de la rețeaua publică în alte scopuri decât cele potabile și menajere: apă pentru băut, igienă corporală și igiena locuinței.
Folosirea apei de la rețeaua publică în scop agricol/zootehnic, pentru stropirea spațiilor verzi, umplerea piscinelor sau răcorirea trotuarelor din vecinătatea caselor poate să genereze situații neplăcute pentru întreaga comunitate, deoarece scăderea nivelului apei din rezervorul de înmagazinare ne impune restricționarea furnizării apei potabile și sistarea furnizării, până în momentul în care nivelul apei din rezervor revine la un nivel optim pentru asigurarea distribuției.
În contextul în care consumul de apă la nivelul localităților Șeica Mare și Boarta se menține în continuare peste capacitatea de lucru a Stației de tratare a apei Șeica Mare suntem nevoiți să restricționăm și chiar să sistăm pentru anumite perioade de timp furnizarea apei în rețeaua publică”, a transmis operatorul Apa Târnavei Mari Mediaș.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



