Alertă la Costinești: obiect suspect găsit pe plajă, lângă postul salvamarilor. Ar putea proveni de la o dronă

Cele mai citite

O nouă alertă a fost declanșată vineri dimineață, 14 august, în stațiunea Costinești, după ce un obiect suspect a fost descoperit pe plajă, în apropierea postului salvamarilor. Primele informații indică posibilitatea ca acesta să fie o componentă a unei drone.

Salvamarii au observat obiectul și au sunat imediat la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au delimitat zona, iar specialiștii urmează să verifice obiectul și să stabilească exact ce este și dacă prezintă vreun pericol, relatează stiripesurse.ro.

Obiect suspect găsit lângă postul salvamarilor din Costinești

Obiectul a fost observat în cursul dimineții, pe plaja din Costinești, în apropierea postului de salvamar, potrivit informațiilor Digi24.

Salvamarii au alertat autoritățile printr-un apel la 112, iar polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului. Zona a fost securizată pentru a împiedica accesul turiștilor până la finalizarea verificărilor.

Până în acest moment nu există o confirmare oficială că obiectul provine de la o dronă. Specialiștii urmează să examineze componenta descoperită și să stabilească natura acesteia.

O altă dronă a fost găsită la Costinești cu o zi înainte

Descoperirea de vineri are loc la doar o zi după ce, tot la Costinești, o dronă a fost găsită în Marea Neagră.

Joi dimineață, aparatul a fost observat în apă, în apropierea unui dig. Specialiștii interveniți la fața locului au stabilit că era vorba despre o dronă aeriană.

În urma verificărilor, autoritățile au constatat că aparatul nu conținea material explozibil.

Noua alertă de pe plaja din Costinești este acum investigată, iar autoritățile urmează să stabilească dacă obiectul găsit are vreo legătură cu drona descoperită în urmă cu o zi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Drumuri GRATUITE la școală și în 2026-2027: cine primește abonament Tursib și ce acte sunt necesare

Abonamente gratuite Tursib pentru elevi în anul școlar 2026-2027. Cererile pot fi depuse începând din 17 august.Elevii care beneficiază...

Știri pe același subiect