Aeroportul Sibiu angajează controlor de gestiune

Cele mai citite

Anunţ de recrutare prin concurs extern

Aeroportul Internaţional Sibiu R.A. organizează concurs în data de 31.08.2026, ora 10:00, în vederea ocupării unui (1) post vacant de controlor de gestiune în cadrul Departamentului Juridic- Administrativ (contract de muncă pe durată nedeterminată) .

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE ALE POSTULUI:

  1. Controlul financiar gestiune se exercită sub forma controlului operativ, care constă în verificarea operaţiunilor economico-financiare desfăşurate în cursul exerciţiului financiar curent;
  2. Asigurarea integrităţii patrimoniului operatorului economic, precum şi a bunurilor din domeniul public şi privat al statului aflate în administrarea, în concesiunea sau închiriate acestuia;
  3. Respectarea prevederilor legale şi a reglementarilor interne, incidente activităţii economico-financiare a operatorului economic;
  4. Creşterea eficienţei în utilizarea resurselor alocate;
  5. Verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la existența, integritatea, păstrarea şi utilizarea mijloacelor şi resurselor, deţinute cu orice titlu, şi modul de reflectare a acestora în evidenţa contabilă;
  6. Verifică respectarea prevederilor legale în fundamentarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorului economic şi a proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli ale subunităţilor din structura acestuia;
  7. Verifică respectarea prevederilor legale în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorului economic şi al subunităţilor din structura acestuia;
  8. Verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la modul de efectuare a inventarierii anuale a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  9. Verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la încasările şi plăţile în lei şi valută, de orice natură, în numerar sau prin virament;
  10. Verifică respectarea prevederilor legale cu privire la înregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor economico-financiare;
  11. Verifică respectarea prevederilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la întocmirea, circulaţia, păstrarea şi arhivarea documentelor primare, contabile şi a celor tehnico-operative;
  12. Elaborează analize economico-financiare pentru conducerea operatorului economic în scopul fundamentării deciziilor şi îmbunătăţirii performanţelor;
  13. Îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI:

Studii și experiență profesională:

– studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă;

– experiență profesională de minim 2 ani lucraţi în domeniul economic;

– experiență în activitatea de control financiar/contabilitate constituie avantaj;

– cunoştinţe de operare pe calculator: Microsoft Office, Internet Explorer;

– să dețină cunoștințe solide în ceea ce privește legislația în vigoare privind domeniul financiar-contabil, inclusiv fiscal; 

– capacitate de procesare a unui nivel ridicat de documente financiar-contabile.

Competențe comportamentale:

– orientarea către performanță;

– comunicare eficientă;

– flexibilitate în abordarea situaţiilor de lucru, capacitate de a lucra în echipă.

ETAPE DE SELECȚIE ȘI PROBE AFERENTE ACESTORA:

1. evaluare compatibilității cu postul prin interviu;

2. evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test scris care are la bază bibliografia publicată în prezentul anunț.

CONȚINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURĂ:

1. cerere de înscriere;

2. CV în format Europass semnat pe toate paginile;

3. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor speciali- zări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

4. carnet de muncă – în copie sau adeverință care să ateste vechimea în muncă;

5. copia actului de identitate;

6. adeverință medicală;

7. cazier judiciar;

8. alte documente relevante pentru desfășurarea concursului.

Documentele justificative în copie trebuie să fie semnate de către candidat privind conformitatea cu originalul.

Bibliografie:

1. HOTĂRÂREA nr. 1.151 din 27 noiembrie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune.

2. LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal

Cheltuieli deductibile/cu deductibilitate limitată/ nedeductibile.

3. HOTĂRÂREA nr. 1 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea <LLNK 12016 0112 3J1 0 21>Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12015 0930 201 0 18>Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

4. ORDINUL nr. 2.861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobare <LLNK 12009 0110AZ:1 0 8>Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

5. LEGEA nr. 99 din 19 mai 2016 privind achiziţiile sectoriale.

6. HOTĂRÂREA nr. 394 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

7. ORDINUL nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea <LLNK 12014 0462AZ:1 0 25>Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate.

8. ORDONANŢA nr. 119 din 31 august 1999 (**republicată**) privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.

Dosarele se depun la sediul Aeroportului Internațional Sibiu R.A., din şos. Alba Iulia nr. 73, până la data de 28.08.2026 ora 13:00.

Modalitatea de desfășurare a probelor de selecție: la sediu Aeroportului Internațional Sibiu R.A.

Mai multe informații privind procesul de recrutare pot fi găsite pe site-ul Regiei și ne puteți contacta prin e-mail, pe adresa [email protected]/[email protected]

spot_img
Ultimele știri

Medic specialist în oncologie pediatrică, fără loc în spital. A ajuns muncitor necalificat pe șantier

A făcut cinci ani de rezidențiat și a devenit medic specialist. În loc să trateze copii, lucrează ca muncitor...

Știri pe același subiect