VIDEO – FĂRĂ CUVINTE: magazine Hervis DEVASTATE după reducerile uriașe

Cele mai citite

Reducerile masive au atras sute de oameni în magazinele Hervis, însă imaginile rămase după plecarea clienților au provocat indignare.

În unele dintre magazinele lanțului, marfa a fost răscolită, iar hainele, încălțămintea și accesoriile au ajuns împrăștiate pe podea.

Scenele au fost surprinse după închiderea magazinelor din Oradea și Turda, în contextul lichidărilor de stoc anunțate de retailer.

Produsele au fost puse la vânzare cu discounturi de până la 50%, iar interesul cumpărătorilor a fost uriaș.

Cozi, aglomerație și rafturi răscolite

În timpul programului, clienții s-au înghesuit pentru a prinde produsele dorite la prețuri mai mici. După plecarea acestora, angajații au rămas să facă față unui peisaj greu de imaginat într-un magazin de articole sportive.

Cutii de încălțăminte desfăcute, haine abandonate, umerașe și accesorii au fost împrăștiate prin magazin.

Unele produse care nu i-au interesat pe cumpărători au fost pur și simplu lăsate pe jos.

Un clip filmat după ora închiderii surprinde amploarea dezordinii. Imaginea magazinului este atât de haotică încât pare că spațiul comercial ar fi fost lovit de o adevărată „tornadă”.

Reducerile, pe fondul retragerii Hervis din România

Valul de cumpărători vine în contextul schimbării operațiunilor Hervis în România și Ungaria.

Retailerul austriac a anunțat încă din decembrie că își transferă operațiunile din cele două țări către Frasers Group, compania britanică ce deține brandul Sports Direct.

Tranzacția include 49 de magazine Hervis din România și alte 29 de unități din Ungaria, precum și preluarea angajaților existenți.

Valoarea acordului nu a fost făcută publică.

Magazinele din Austria, Slovenia și Croația nu fac parte din tranzacție și își continuă activitatea sub administrarea actuală.

Magazinele urmează să devină Sports Direct

Preluarea marchează o schimbare importantă pentru rețeaua Hervis din România. Cele 49 de magazine urmează să fie transformate treptat în unități operate sub brandul Sports Direct.

Până atunci, lichidările de stoc au atras un număr mare de cumpărători, dornici să profite de prețurile reduse.

Imaginile de după închiderea magazinelor arată însă și reversul acestei goane după chilipiruri: spații răvășite, produse abandonate și multă muncă pentru angajații care trebuie să readucă magazinele la normal.

SURSĂ VIDEO: Sonia Simionov/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Raluca Turcan, deputat PNL Sibiu, propune ca noile reguli pentru admiterea la liceu să se aplice din 2030

Deputata PNL Sibiu Raluca Turcan anunță că depune o propunere legislativă prin care noile modalități de admitere la liceu...

Știri pe același subiect