Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a participat luni, la Kiev, la Summitul Primelor Doamne și al Primilor Domni, la invitația Olenei Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. România a avut o contribuție simbolică la eveniment: cuvântul „dârzenie”, inclus în noul „Vocabular Global al Rezilienței”.
Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, s-a desfășurat sub tema „Lumea în 2026: stabilitate în vremuri incerte” și a avut loc chiar de Ziua Independenței Ucrainei.
Administrația Prezidențială a transmis că reuniunea s-a concentrat asupra modului în care societățile pot face față crizelor, se pot adapta și își pot păstra unitatea în perioade dificile.

„Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, a participat astăzi la Kiev, la invitația Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, la cel de al șaselea Summit al Primelor Doamne și al Primilor Domni.
Reuniunea de anul acesta a avut o semnificație specială întrucât a coincis cu aniversarea Zilei Independenței Ucrainei, iar Prima Doamnă a României a participat la ceremoniile organizate la Kiev cu această ocazie”, a anunțat Administrația Prezidențială.
„Dârzenie”, propunerea României
În cadrul summitului a fost lansat „Vocabularul Global al Rezilienței”, fiecare țară participantă fiind invitată să propună un concept reprezentativ.

România a ales „dârzenie”, termen pe care Mirabela Grădinaru l-a asociat cu puterea oamenilor de a rezista în fața dificultăților fără să-și piardă valorile și demnitatea.
„Cuvântul dârzenie exprimă hotărâre, dar și capacitatea oamenilor și a comunităților de a rămâne în picioare atunci când circumstanțele sunt dificile, păstrându-și demnitatea, esența și sentimentul responsabilității.
Este vorba despre protejarea a ceea ce este esențial, despre sprijinul reciproc și despre apărarea valorilor comune ale comunității noastre”, a explicat Mirabela Grădinaru.

Partenera președintelui României și-a exprimat, totodată, aprecierea față de rezistența demonstrată de societatea ucraineană în timpul războiului.
„Prima Doamnă Mirabela Grădinaru și-a exprimat admirația pentru reziliența extraordinară demonstrată de Ucraina în contextul războiului și determinarea poporului de a-și apăra căminele, libertatea, identitatea și viitorul”, a transmis Administrația Prezidențială.

Grădinaru a vorbit și despre sprijinul oferit de români ucrainenilor în ultimii ani.
„Solidaritatea poporului român față de cel ucrainean este tot o formă de reziliență, prin sprijinul acordat de comunitățile românești familiilor și copiilor ucraineni și prin sprijinirea eforturilor umanitare”, a declarat aceasta.

Mesajul său a fost completat de o concluzie despre importanța unității în perioade de criză:
„În fața provocărilor pe care le împărtășim astăzi, se desprinde un adevăr fundamental-atunci când societățile rămân unite, presiunea nu le poate fragiliza.

Dimpotrivă, va scoate în evidență cu și mai multă claritate forța interioară de care acestea dispun”.
Summitul Primelor Doamne și al Primilor Domni a fost inițiat în 2020 de Olena Zelenska și urmărește să creeze un cadru internațional pentru discuții despre societate, sănătate, educație și bunăstarea cetățenilor.
SURSĂ FOTO: Administrația Prezidențială a României/Facebook
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



