Pentru lunile de toamnă, una dintre destinațiile externe pe care le recomandăm este Cipru. Temperaturile rămân plăcute, aglomerația verii începe să scadă, iar insula poate fi descoperită într-un ritm mai liniștit. De această dată, propunerea nu este însă doar pentru Ciprul plajelor și al stațiunilor cunoscute, ci și pentru o altă insulă: cea a mănăstirilor ascunse în Munții Troodos, a iconostaselor aurite, a sfinților și pustnicilor, a icoanelor Maicii Domnului și a bisericilor în care se întâlnesc lumea bizantină, epoca cruciadelor și moștenirea otomană.
Ciprul este promovat, în general, prin golfurile sale cu apă limpede, plajele întinse și stațiunile de la Mediterana. Toate acestea există și merită văzute. Dar, la numai câteva zeci de kilometri de litoral, șoselele încep să urce spre sate, păduri de pini și mănăstiri vechi de secole. Unele așezăminte sunt construite pe vârfurile munților. Altele se ascund în văile din Troodos sau în apropierea unor peșteri în care au trăit pustnici. În orașe, bisericile ortodoxe se învecinează cu monumente ridicate de cruciați și transformate ulterior în moschei. Un asemenea traseu nu se adresează numai pelerinilor. El poate fi parcurs și ca o călătorie prin istoria, arhitectura și arta uneia dintre cele mai interesante insule ale Mediteranei.
Sfântul Lazăr – cel înviat din morți – și călătoria Maicii Domnului spre Cipru
Călătoria prin Ciprul creștin poate începe la Larnaca, în fața Bisericii Sfântului Lazăr. Construită în secolul al IX-lea, în timpul împăratului bizantin Leon al VI-lea, biserica se ridică deasupra locului considerat, potrivit tradiției creștine, al doilea mormânt al lui Lazăr. După ce a fost înviat din morți de Iisus Hristos, Lazăr ar fi părăsit Țara Sfântă și s-ar fi refugiat în Cipru. Aici ar fi fost hirotonit episcop al vechiului oraș Kition de către apostolii Pavel și Barnaba și ar mai fi trăit aproximativ 30 de ani.
O tradiție păstrată în manuscrise cipriote și athonite spune că Lazăr, întristat pentru că nu o mai putea vedea pe Maica Domnului, ar fi trimis o corabie în Țara Sfântă pentru a o aduce în Cipru. Fecioara Maria ar fi pornit spre Kition însoțită de Sfântul Evanghelist Ioan și de alți ucenici. În timpul călătoriei, o furtună puternică ar fi abătut corabia de la traseu și ar fi purtat-o până la țărmurile Muntelui Athos, în apropierea locului unde se află astăzi Mănăstirea Iviron.
Impresionată de frumusețea sălbatică a muntelui, Maica Domnului l-ar fi binecuvântat și i-ar fi cerut Fiului său să-i fie încredințat ca loc ocrotit. De aici provine numele de „Grădina Maicii Domnului”, sub care Muntele Athos este cunoscut în tradiția ortodoxă. După popasul de la Athos, corabia și-ar fi continuat drumul spre Cipru. Ajunsă la Kition, Maica Domnului s-ar fi întâlnit cu Lazăr și i-ar fi dăruit un omofor și o pereche de mânecuțe arhierești, veșminte legate de slujirea sa ca episcop. Povestea nu este prezentată ca un fapt documentat istoric, ci ca o tradiție transmisă de manuscrise și de comunitățile bisericești. Ea creează însă una dintre cele mai frumoase legături spirituale dintre Larnaca, Sfântul Lazăr și Muntele Athos.
Mormântul Sfântului Lazăr poate fi văzut sub altarul bisericii din Larnaca. Deasupra se află un impresionant iconostas din lemn sculptat și aurit, unul dintre cele mai frumoase de pe insulă. De fapt, iconostasele bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din Cipru te impresionează de cum le observi și te fac să exclami că nu ai mai văzut așa ceva. Și, într-adevăr, astfel de iconostasuri atât de bogat ornamentate nu mai întâlnești pe nicăieri. Biserica și muzeul său formează astăzi unul dintre principalele locuri de pelerinaj din oraș.
Stavrovouni, mănăstirea de pe Muntele Crucii
De la Larnaca, drumul poate continua spre Stavrovouni, una dintre cele mai spectaculoase mănăstiri cipriote. Așezământul se află pe un vârf stâncos, la aproximativ 750 de metri altitudine, de unde se deschide o panoramă amplă asupra insulei. Numele său înseamnă „Muntele Crucii”. Tradiția spune că mănăstirea a fost întemeiată în secolul al IV-lea de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare. La întoarcerea din Țara Sfântă, aceasta ar fi lăsat aici un fragment din Crucea Mântuitorului.
Stavrovouni este o mănăstire de călugări cu o rânduială austeră, apropiată celei din Muntele Athos. Femeile nu pot intra în incinta principală, iar fotografierea și filmarea sunt interzise. La baza muntelui se află însă metocul Sfânta Varvara, care poate fi vizitat și care păstrează tradiția iconografică a mănăstirii.
Gheronda Dionisie și renașterea mănăstirii
Istoria modernă a Stavrovouniului este legată de Gheronda Dionisie Christidis, un monah cipriot format în Muntele Athos. Cuvântul grecesc „gheronda” înseamnă stareț sau părinte duhovnicesc și poate explica apariția, în unele relatări, a numelui „Gherontie”. Dionisie s-a născut în 1830, în cartierul Sfântul Casian din Nicosia. După o perioadă petrecută în slujba Bisericii din Cipru și a Patriarhiei Ecumenice, a plecat în Muntele Athos și s-a stabilit la Chilia Sfântului Haralambie din Schitul Kavsokalivia. Acolo a primit schima monahală și a învățat muzică bizantină și pictură bisericească. Revenit în Cipru, a trăit o vreme ca pustnic și iconar, înainte de a se stabili, în 1889, la Stavrovouni.
Mănăstirea era atunci aproape părăsită, iar clădirile se aflau într-o stare avansată de degradare. Dionisie a refăcut așezământul, a strâns în jurul său o nouă obște și a introdus o rânduială inspirată de experiența athonită. Din acest motiv este considerat noul ctitor al mănăstirii și primul egumen al perioadei sale moderne. A condus Stavrovouniul până la moartea sa, în 1902. A fost, în același timp, un iconar important, iar activitatea sa a influențat pictura bisericească din Cipru la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Trooditissa, mănăstirea dintre pini
În Munții Troodos se află Mănăstirea Trooditissa, probabil așezământul al cărui nume este mai greu de reținut după prima vizită, dar a cărui imagine rămâne mult timp în memoria călătorului.
Mănăstirea este ascunsă între păduri de pini, pe versantul sudic al masivului, între localitățile Platres și Prodromos. Originile sale sunt legate de perioada de după iconoclasm, când numeroși călugări s-au refugiat în Cipru pentru a salva icoane de la distrugere. Tradiția vorbește despre un pustnic care ar fi adus din Asia Mică o icoană a Maicii Domnului. După ce Maica Domnului i s-ar fi arătat în vis, acesta ar fi urmat o coloană de lumină până la o peșteră din Munții Troodos, unde s-a stabilit. În apropierea peșterii s-a dezvoltat mai târziu mănăstirea.
Biserica actuală a fost ridicată în 1731 și păstrează icoana Maicii Domnului Trooditissa, acoperită cu foiță de argint. Credincioșii îi atribuie puterea de a ajuta familiile care nu pot avea copii. O altă tradiție este legată de un brâu păstrat în mănăstire. Povestea sa pornește de la o femeie care, după ce s-ar fi rugat înaintea icoanei și ar fi născut un copil, a dăruit mănăstirii brâul purtat în timpul sarcinii. De atunci, numeroase femei vin la Trooditissa pentru a se ruga și pentru a primi binecuvântarea acestui brâu.
Mănăstirea rămâne în primul rând un spațiu de rugăciune, nu un obiectiv turistic obișnuit. Accesul în clădirile monahale este limitat, dar biserica poate fi vizitată în intervalele stabilite de comunitate.
Kykkos și icoana atribuită Sfântului Luca
Ascunsă între culmile împădurite ale Munților Troodos, Mănăstirea Kykkos este unul dintre cele mai cunoscute și mai bogate așezăminte monahale din Cipru. Faima mănăstirii este legată de icoana Maicii Domnului Eleousa. Tradiția bisericească o consideră una dintre puținele icoane ale Fecioarei Maria pictate de Sfântul Evanghelist Luca, cel care practic a fost singurul care a văzut-o pe Maica Domnului și a putut să-i picteze chipul. Povestea întemeierii îl are în centru pe pustnicul Isaia. Acesta ar fi vindecat-o pe fiica împăratului bizantin Alexie I Comnenul, iar împăratul, drept mulțumire, ar fi trimis în Cipru icoana păstrată până atunci la Constantinopol și ar fi sprijinit ridicarea mănăstirii.
Chipul Maicii Domnului este acoperit și nu poate fi privit direct de pelerini. Icoana este așezată într-un ansamblu strălucitor, înconjurată de candele, icoane, sculpturi și mozaicuri. Întregul complex monahal impresionează prin culoare și bogăția decorațiilor, foarte diferite de austeritatea întâlnită la Stavrovouni. Pentru pelerinii români, Kykkos păstrează și o legătură apropiată cu țara noastră. La mănăstire viețuiește părintele Meletie, monah român originar din Suceava, care a studiat teologia și la Sibiu și căruia i-a fost încredințată ascultarea de a veghea asupra vestitei icoane a Maicii Domnului. Prezența sa îi ajută pe vizitatorii veniți din România să descopere mai ușor istoria, tradițiile și însemnătatea spirituală a unuia dintre cele mai iubite locuri de pelerinaj din Cipru.
Vizita la Kykkos nu se oprește în biserica mănăstirii. Muzeul așezământului păstrează icoane vechi, vase liturgice, veșminte arhierești, manuscrise rare, obiecte bisericești, hărți vechi și piese arheologice. Colecțiile ajută vizitatorul să înțeleagă nu numai viața religioasă a insulei, ci și legăturile sale istorice cu Bizanțul și cu întregul spațiu mediteraneean.
De Kykkos este legat și unul dintre cele mai importante personaje ale istoriei moderne a Ciprului: arhiepiscopul Makarios al III-lea. El și-a început formarea bisericească în această mănăstire, unde a intrat de tânăr ca frate și apoi a devenit monah. Mai târziu a ajuns arhiepiscop al Ciprului, lider politic al mișcării împotriva dominației coloniale britanice și primul președinte al Republicii Cipru. În anul 1956, în timpul confruntării dintre organizația EOKA și administrația britanică, Makarios a fost arestat și trimis în exil în Insulele Seychelles. După dobândirea independenței, în 1960, a devenit primul președinte al noului stat cipriot, funcție pe care a deținut-o, cu o scurtă întrerupere provocată de evenimentele politice din 1974, până la moartea sa, în 1977.
Machairas, icoana descoperită într-o peșteră
O altă mănăstire cipriotă care păstrează o icoană atribuită, prin tradiție, Sfântului Evanghelist Luca este Machairas. Icoana ar fi fost ascunsă într-o peșteră în perioada iconoclastă. Câteva secole mai târziu, pustnicii Neofit și Ignatie ar fi descoperit-o după ce au tăiat vegetația care acoperea intrarea cu ajutorul unui cuțit – „machairi” în limba greacă. De aici ar proveni atât numele icoanei Panagia Machairiotissa, cât și cel al mănăstirii.
Machairas este o mănăstire regală și stavropighie, cu o viață monahală austeră, iar vizitatorii trebuie să respecte momentele de rugăciune și regulile comunității.
Bisericile pictate din Munții Troodos
Între marile mănăstiri pot fi descoperite bisericile mici ale satelor din Troodos. Zece dintre acestea sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
La exterior, unele seamănă mai degrabă cu niște case de munte. Au ziduri simple și acoperișuri foarte înclinate din lemn, construite pentru a rezista ploilor și zăpezilor. Interiorul este însă acoperit cu fresce bizantine și postbizantine, realizate de-a lungul a aproximativ cinci secole.
Biserica Sfântul Nicolae al Acoperișului, Mănăstirea Sfântului Ioan Lampadistis, Panagia tou Arakou și Panagia Forviotissa din Asinou se numără printre cele mai valoroase. Contrastul dintre modestia exteriorului și bogăția picturii interioare definește una dintre cele mai originale forme de arhitectură religioasă cipriotă.
Sfântul Neofit și chilia săpată în stâncă
La aproximativ nouă kilometri de Paphos, în sud-vestul insulei, se află Mănăstirea Sfântului Neofit Zăvorâtul, întemeiată în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Sfântul Neofit și-a săpat în stâncă propria chilie, dorind să trăiască retras de lume. Spațiul, cunoscut sub numele de Enkleistra, cuprinde chilia, locul de rugăciune și mormântul pustnicului. Pereții păstrează fresce realizate între secolele al XII-lea și al XV-lea. În jurul peșterii s-a format treptat o comunitate monahală. Contrastul dintre biserica și clădirile mănăstirii, pe de o parte, și spațiul îngust săpat în stâncă, pe de alta, spune foarte mult despre asprimea vieții pustnicilor ciprioți.
Sfânta Solomoni și copacul rugăciunilor
În Paphos, aproape de zona arheologică, se află catacombele Sfintei Solomoni. Complexul subteran a fost amenajat în interiorul unor morminte din perioada elenistică și a devenit ulterior loc de rugăciune și pelerinaj. Potrivit tradiției locale, Sfânta Solomoni s-ar fi refugiat aici pentru a scăpa de urmăritorii romani. Catacombele cuprind cinci încăperi săpate în piatră, un izvor și fragmente de pictură medievală. Pe pereți pot fi văzute cruci și inscripții lăsate de pelerini în perioada cruciadelor. Deasupra intrării crește un copac de care oamenii leagă bucăți de pânză, batiste și panglici. Ele sunt lăsate ca semn al unei rugăciuni, mai ales pentru vindecarea unei persoane bolnave.
Catedrala Sfântului Ioan, comoara ascunsă a Nicosiei
În orașul vechi din Nicosia, în apropierea Palatului Arhiepiscopal, se află Catedrala Sfântului Ioan Teologul. Exteriorul său este surprinzător de auster și nu anunță bogăția din interior.
Biserica a fost ridicată în 1662, pe locul unei capele benedictine din secolul al XIV-lea. În secolul al XVIII-lea a devenit sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Ciprului. Interiorul este dominat de lemnărie sculptată și aurită, policandre și picturi murale. Este singura biserică din Nicosia ale cărei fresce interioare s-au păstrat în întregime. Picturile din secolul al XVIII-lea prezintă scene biblice, dar și descoperirea mormântului Sfântului Apostol Barnaba la Salamina.
Cele patru icoane mari ale iconostasului au fost pictate, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de artistul cretan Ioannis Kornaros. Modestia exteriorului, impusă în perioada otomană, contrastează puternic cu strălucirea interiorului.
Faneromeni, biserica orașului vechi
Un alt reper important este Biserica Panagia Faneromeni, aflată în interiorul zidurilor venețiene ale Nicosiei. Construită în 1872, este una dintre cele mai mari biserici ale capitalei. La estul bisericii se află un mausoleu din marmură care păstrează memoria episcopilor și preoților executați de autoritățile otomane la 9 iulie 1821. În apropiere se află Școala Faneromeni, una dintre instituțiile de învățământ istorice ale insulei. Piața din jurul bisericii este astăzi unul dintre cele mai animate locuri din orașul vechi, astfel încât vizitarea lăcașului poate fi legată ușor de o plimbare pe străzile pietonale ale Nicosiei.
Catedrala cruciaților devenită moschee
La mică distanță, dar în sectorul nordic al capitalei divizate, se află Moscheea Selimiye, una dintre cele mai impresionante construcții din Cipru.
Clădirea a fost ridicată în perioada dinastiei Lusignan ca o catedrală romano-catolică închinată Sfintei Sofia. Lucrările au început în secolul al XIII-lea, iar biserica a fost consacrată în 1326, deși nu a fost terminată niciodată în întregime. După cucerirea Nicosiei de către otomani, în 1570, catedrala a fost transformată în moschee. Au fost adăugate minaretele, mihrabul și amvonul islamic, în timp ce structura gotică a vechii biserici a fost păstrată. Astăzi, clădirea reunește fațada unei catedrale medievale occidentale cu minaretele unei moschei și exprimă, poate mai bine decât orice alt monument, istoria complicată a insulei.
Büyük Han, popasul negustorilor din vechea Nicosie
Dacă ajung în partea de nord a Nicosiei pentru a vedea Moscheea Selimiye, vizitatorii nu ar trebui să rateze nici Büyük Han, aflat la numai câteva minute de mers pe jos. Construit în 1572, la scurt timp după cucerirea otomană a insulei, acesta este cel mai mare și unul dintre cele mai bine păstrate caravanseraiuri din Cipru. În trecut, Büyük Han îi găzduia pe negustorii veniți din Anatolia și din celelalte regiuni ale insulei. La parter se aflau prăvăliile, depozitele și spațiile pentru animale, iar camerele de la etaj erau destinate călătorilor.
În mijlocul curții interioare se păstrează o mică încăpere pentru rugăciune, ridicată deasupra unei fântâni folosite pentru spălările rituale. Restaurat și readus la viață, vechiul han adăpostește astăzi ateliere de artizanat, mici galerii, magazine cu obiecte tradiționale și cafenele. Este unul dintre cele mai potrivite locuri pentru un scurt popas, o cafea cipriotă și descoperirea unei alte laturi a orașului vechi, dincolo de marile sale monumente religioase. Și, de ce nu, locul potrivit pentru un călător însetat și înfometat.
Cum poate fi organizat traseul
Ciprul religios nu poate fi descoperit într-o singură excursie. Distanțele par mici pe hartă, dar șoselele montane sunt lente, iar fiecare mănăstire merită vizitată fără grabă. O primă zi poate fi dedicată Larnacăi și Mănăstirii Stavrovouni. O altă zi poate reuni orașul vechi din Nicosia, Catedrala Sfântului Ioan, Faneromeni și fosta Catedrală Sfânta Sofia, devenită Moscheea Selimiye.
Pentru Kykkos, Trooditissa și bisericile pictate din Troodos este nevoie de cel puțin o zi întreagă, iar Machairas poate fi vizitată pe drumul dintre Nicosia și Larnaca.
Paphos merită, la rândul său, o zi pentru Mănăstirea Sfântului Neofit, catacombele Sfintei Solomoni și monumentele paleocreștine ale orașului.
Ciprul plajelor este ușor de găsit. Ciprul mănăstirilor trebuie căutat pe drumurile care urcă spre munți, în bisericile ascunse sub acoperișuri de lemn, în chiliile săpate în stâncă și în orașele în care o catedrală poate deveni moschee, fără ca istoria ei să dispară. Și, mai ales, în sufletele voastre!
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
