La Târgul Olarilor unii meșteri vin, an de an, de aproape trei-patru decenii. Vezi care sunt premianții acestei ediții

Cele mai citite

În 5 și 6 septembrie 2026, Piața Mare a Sibiului a prins din nou viață în atmosfera târgurilor de odinioară. Meșteri cu zeci de ani de experiență, alături de tineri creatori care explorează noi forme și direcții în arta ceramicii, s-au întâlnit la cea de-a 60-a ediție a Târgului Olarilor, o ediție aniversară care a celebrat nu doar longevitatea unei manifestări emblematice, ci și continuitatea unei îndeletniciri care a trecut din generație în generație. De la obiecte cu întrebuințare practică – oale pentru sarmale, căni pentru țuică, vase sau cahle – până la piese decorative și creații ceramice cu design contemporan, târgul a oferit o imagine bogată asupra diversității olăritului de astăzi.

Astfel, peste 100 de olari și familii de olari din România, Republica Moldova și Ungaria au transformat, timp de două zile, Piața Mare din Sibiu într-un centru al ceramicii tradiționale și contemporane. Mii de sibieni și turiști au trecut pragul Târgului Olarilor, cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului, pentru a descoperi creațiile meșterilor și poveștile modelate în lut.

Un loc aparte l-au ocupat atelierele de creație, care au adus lumea ceramicii mai aproape de cei mici și de familii. Copiii au pictat figurine din lut, în timp ce tinerii și-au încercat îndemânarea la roata olarului. În același timp, demonstrațiile meșterilor au oferit publicului ocazia de a vedea, pas cu pas, cum lutul prinde formă și se transformă în oale, ulcele și alte obiecte ceramice.

Meșteri prezenți la Sibiu an de an, pe parcursul a trei-patru decenii

Caracterul aparte al Târgului Olarilor este dat și de întâlnirea dintre generații, căci au fost prezenți meșteri care participă de trei-patru decenii sau chiar de la primele ediții, alături de creatori tineri care aduc forme, tehnici și abordări contemporane. Această diversitate a fost reflectată și în evaluarea realizată de juriul de specialitate, care a apreciat atât continuitatea și valoarea artistică a olarilor consacrați, cât și creativitatea și spiritul inovator al noilor generații de ceramiști.

Juriul a fost prezidat de prof. univ. dr. Ilie Moise, etnolog și cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu al Academiei Române, și a fost format din: dr. Mirela Crețu, dr. Karla Roșca, Olga Popa – din partea Muzeului „ASTRA” Sibiu, dr. Andreea Buzaș – Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, Oana Dandea, Gabriela Negru și Cozmina Costiniuc, din partea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Juriul a acordat diplome meșterilor care s-au remarcat în cadrul târgului, recunoscând astfel atât valoarea creațiilor tradiționale, cât și expresiile inovatoare ale ceramicii contemporane.

DIPLOME ACORDATE ÎN CADRUL Târgul Olarilor 2026

DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ

• Páll Arpád (Corund, HR)

• Popa Constantin și Georgeta (Horezu, VL)

• Sitar Angela și Daniel (Baia Mare, MM)

DIPLOMĂ PENTRU EXECUȚIA DECORULUI

• Todor József Attila (Corund, HR)

DIPLOMĂ PENTRU CERAMICĂ UTILITARĂ

• Mezei Tamás (Ditrău, HR)

• Morariu Cristina (Sibiu)

• Parlui Vitalie și Victoria (Chișinău, Republica Moldova)

• Tóth Ilona și József (Zoltan, CV)

• Triboi Adrian și Violeta (Chișinău, Republica Moldova)

DIPLOMĂ PENTRU FOLOSIREA TEHNICILOR TRADIȚIONALE ÎN INOVAREA CERAMICII

• Dogaru Iulia și Mihai (Lungești, VL)

DIPOMĂ PENTRU PĂSTRAREA TRADIȚIEI

• Rătezeanu Ion și Ionica (Târgu-Jiu, GJ)

DIPOMĂ PENTRU LOIALITATEA FAȚĂ DE TÂRGUL OLARILOR SIBIU

• Máthé Dénes și Carolina (Corund, HR)

DIPLOMĂ PENTRU PROMOVAREA CERAMICII FIGURATIVE

• Bocșe Raul (Leheceni, BH)

• Dumitru Florin (Târgoviște, DB)

• Ionescu Daniel (Râmnicu Vâlcea, VL)

DIPLOMĂ PENTRU PROMOVAREA CERAMICII TRADIȚIONALE

• Prodescu Nicolae și Iulia (Horezu, VL)

DIPLOMĂ PENTRU REVITALIZAREA CERAMICII DE SIBIU

• Atelierul de olărit Scout (Nocrich, SB)

DIPLOMĂ PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ARHEOLOGICE

• Cococi Ionel (Vădastra, OT)

• Mitroi Nicoleta și Ion (Măldăeni, TR)

DIPLOMĂ PENTRU ÎNVĂȚAREA ȘI SUSȚINEREA TEHNICILOR TRADIȚIONALE ALE CERAMICII

• Paneș Ilie Suzana (Sibiu)

DIPLOMĂ PENTRU LOIALITATE FAȚĂ DE MEȘTEȘUGUL OLĂRITULUI

• Máthé Attila (Corund, HR)

• Țambrea Gheorghe și Carmina (Horezu, VL)

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Titluri de stat TEZAUR, în septembrie 2026: dobânzi de până la 7,15% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat, luni, 7 septembrie, o nouă ediție a programului TEZAUR. Românii pot cumpăra titluri de stat...

Știri pe același subiect