România vrea să deblocheze exporturile de ovine și caprine. Iată ce plan a trimis ANSVSA la Bruxelles

Cele mai citite

ANSVSA a transmis, vineri, 11 septembrie 2026, Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru reluarea în siguranță a exporturilor de ovine și caprine. Documentul prevede măsuri de control, regionalizare, trasabilitate și vaccinare diferențiată în funcție de riscul epidemiologic.

Strategia a fost elaborată cu sprijinul medicilor epidemiologi și după consultări cu asociațiile de crescători. Planul a fost consolidat în urma discuțiilor tehnice purtate pe 4 septembrie la Bruxelles cu reprezentanții Direcției Generale pentru Sănătate și Siguranță Alimentară (DG SANTE).

Vaccinare diferențiată, în zonele de risc

„Propunem administrarea diferențiată a vaccinurilor pe care le putem obține gratuit de la Comisia Europeană, astfel încât să deblocăm exporturile și să protejăm producătorii de orice fel de interdicție la export de carcase sau produse din lapte”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, potrivit Mediafax.

În județele Tulcea și Constanța va fi aplicată schema completă de vaccinare împotriva Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) și Variolei Ovine și Caprine (VOC). În restul țării, vaccinarea se va face exclusiv împotriva VOC.

Potrivit ANSVSA, măsura ar permite reluarea exporturilor de animale vii, carcase, lapte pasteurizat și produse lactate tratate termic, în funcție de condițiile și certificatele agreate de statele de destinație.

1,3 milioane de doze de vaccine, de la Comisia Europeană

Pentru aplicarea măsurilor, România a primit gratuit de la Comisia Europeană 1,3 milioane de doze de vaccin: 1 milion pentru combaterea VOC și 300.000 pentru PMR.

ANSVSA a finalizat, totodată, negocierile cu autoritățile veterinare din Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Kuweit și Libia. Noile modele de certificate sanitare veterinare pentru export au fost aprobate.

De asemenea, o delegație din Libia este așteptată în România în octombrie pentru definitivarea detaliilor logistice privind exporturile de ovine.

Planul va fi discutat în Irlanda

În perioada 14-17 septembrie, Alexandru Bociu va participa la Reuniunea Șefilor Serviciilor Veterinare (CVO) de la Kilkenny, Irlanda, unde intenționează să prezinte Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor.

ANSVSA estimează că reluarea exporturilor ar putea fi devansată dacă autoritățile, medicii veterinari și crescătorii respectă măsurile de monitorizare și calendarul de vaccinare.

„Putem ieși din această situație epidemiologică și am încredere că vom relua exporturile în curând, poate chiar înainte de termenele estimate inițial”, a mai declarat  Bociu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Pompieri recompensați pentru „încrederea oamenilor pe care îi protejează”

Astăzi, în cadrul unei ceremonii militare dedicate Zilei Pompierilor din România, care a avut loc în Piața Junilor din...

Știri pe același subiect