Există experiențe pentru care cuvintele par insuficiente. Pentru Andrei Găluț, ediția din acest an a Guitar Meeting Festival, desfășurată la Muzeul ASTRA din Sibiu, a fost una dintre ele. După 11 ani, artistul a urcat din nou pe scenă și spune că întâlnirea cu publicul, chitariștii, voluntarii, artiștii și organizatorii i-a redat încrederea în puterea muzicii de a construi comunități și de a vindeca răni.
„Încerc de câteva zile să exprim ce-a însemnat pentru mine ediția de anul acesta a Guitar Meeting Festival, dar am senzația că orice aș spune este prea puțin”, mărturisește Andrei Găluț, singurul membru al trupei Goodbye To Gravity ce a supraviețui tragediei de pe 30 octombrie 2015, când a luat foc Clubul Colectiv, din București, în timp ce formația sa era pe scenă.
Revenirea pe scenă, după mai bine de un deceniu, a fost posibilă datorită Asociației Culturale PLAY, care i-a oferit ocazia de a cânta în fața unui public pe care îl descrie drept unul cu adevărat special.
Muzica Goodbye to Gravity, cântată din nou împreună
Unul dintre cele mai puternice momente ale festivalului a fost întâlnirea cu oamenii care au învățat piesele Goodbye to Gravity și au venit să le cânte alături de Andrei.
Pentru artist, acest gest a însemnat mai mult decât un moment muzical. A fost o formă de vindecare și, în același timp, o modalitate prin care mesajul și moștenirea muzicii Goodbye to Gravity continuă să ajungă la oameni.
„Toți cei care au învățat piesele Goodbye To Gravity și au venit să le cânte alături de mine au vindecat ceva din durerea ultimilor ani și, mai important, au dus mai departe mesajul și menirea muzicii noastre”, spune acesta.
Andrei vorbește și despre speranță, o valoare pe care o consideră tot mai rară în prezent. Experiența trăită la Guitar Meeting Festival i-a demonstrate, însă, că oamenii se pot uni în jurul unor valori comune și pot transforma muzica într-un instrument de schimbare socială.
„Atunci când ne unim pentru ceva în care credem – în acest caz, educația prin muzică – putem să construim comunități care să însănătoșească România”, afirmă el.
Guitar Meeting Festival, la granița dintre muzică și educație
Festivalul nu s-a rezumat la concerte. Programul Guitar Meeting a inclus workshopuri de chitară și scriere creativă, scene deschise, întâlniri și dialoguri cu artiștii, precum și activități dedicate promovării drepturilor animalelor.
Diversitatea evenimentelor este, de altfel, una dintre caracteristicile care transformă Guitar Meeting într-un proiect ce depășește granițele unui festival muzical convențional.
„Guitar Meeting este mai mult decât un festival. Este un adevărat fenomen cultural de edutainment”, consideră Andrei.
Artistul recunoaște că, deși văzuse de-a lungul anilor fotografii și filmări de la eveniment și era atras de concept, nu a înțeles cu adevărat impactul acestuia până când nu l-a experimentat personal.
Muzeul ASTRA, scena spectaculoasă pentru Guitar Meeting
Locul ales pentru festival a contribuit la experiența participanților. Muzeul ASTRA din Sibiu, cu pădurea, lacul și peisajul specific toamnei, a oferit un decor neobișnuit pentru concertele și activitățile Guitar Meeting.
Unul dintre momentele care l-au impresionat cel mai mult pe Andrei a fost concertul desfășurat pe scena amplasată în mijlocul lacului, înconjurată de stejari “îmbrăcați” în haine de toamnă.
„E o trăire unică să cânți pe o scenă în mijlocul lacului, înconjurat de coroanele tomnatice ale stejarilor, din care plouă cu frunze ruginii”, povestește artistul.
În același timp, acesta remarcă și comportamentul participanților, care au păstrat curățenia și au respectat spațiul natural în care s-a desfășurat festivalul.
O întâlnire a chitariștilor care depășește muzica
Pentru Andrei, Guitar Meeting Festival nu este doar o reuniune a pasionaților de chitară. Este un proiect educativ și social, în care muzica devine un mijloc de conectare între oameni și de construire a unei comunități.
„Este un act de reparație culturală prin intermediul muzicii”, spune artistul.
Mesajul său pentru cei care nu au ajuns încă la festival este simplu: să ia chitara în mână, să învețe piesele din playlisturile “Pune mâna pe chitară” și să se înscrie din timp la următoarea ediție Guitar Meeting.
„Absolut oricine este pasionat de muzică trebuie să participle, măcar o dată în viață, la această întâlnire a chitariștilor”, spune Andrei, convins că experiența trăită la festival este greu de comparat cu orice alt eveniment muzical.
Mulțumiri pentru comunitatea Guitar Meeting
La finalul mesajului său, Andrei le mulțumește tuturor celor care au cântat alături de el, celor care i-au cerut o fotografie, un autograf sau o îmbrățișare, dar și celor care i-au transmis mesaje de susținere și l-au încurajat să continue să facă muzică.
Mulțumiri speciale îi adresează lui Manole, Haris și Călin, pentru felul în care au reorchestrat și au dat viață melodiilor Goodbye to Gravity, dar și celorlalți artiști alături de care a împărțit scena.
„A fost o onoare pentru mine”, spune Andrei.
Iar întrebarea cu care își încheie mesajul postat pe pagina de Facebook Goodbye To Gravity este, de fapt, o invitație pentru următoarea ediție: „Deci ne vedem și la edițiile viitoare, da?”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



