„Fir cu fir. Migala dantelei românești”, într-o expoziție online

Publicitate

Cele mai citite

Mileu, cipcă, roată, lasetă, fileu, croșetă, gherghef – toate făceau parte din firescul vieții de zi cu zi pentru românce. Cu răbdare și migală, cu fire simple din bumbac, femeile din zona Sibiului lucrau adevărate minunății, toate rememorate în expoziția online „Fir cu fir. Migala dantelei românești”, dedicată hărniciei femeilor, unicității dantelei românești și memoriei meșteșugurilor de odinioară.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu celebrează Ziua Dantelei Românești prin expoziția online „Fir cu fir. Migala dantelei românești”. Aceasta reunește imagini de arhivă surprinse în timpul cercetărilor în teren din județul Sibiu și documentează obiecte și tehnici legate de realizarea pieselor decorative lucrate manual. Astfel, fotografiile readuc în atenție un univers domestic în care lucrul de mână era sinonim cu firescul.

Drumul dantelei

Dantela, privită în sens larg, era parte integrantă a portului popular din zonele etnografice ale Sibiului, de la cipca fină care împodobea cătrințele și mânecile iilor, până la diversele elemente decorative de pe vălitori. Dar priceperea femeilor nu se oprea la îmbrăcăminte. Ele își înfrumusețau casele cu mileuri, așezate cu mândrie pe piese de mobilier, cu fețe de masă, cu ștergare puse la icoane și la portretele de familie, cu covoare țesute la război și decorate cu roate și ciucuri; ba mai mult, lucrau perdele de mari dimensiuni sau metri de cipcă pentru blidare.

În funcție de tehnica stăpânită, fiecare femeie își punea amprenta asupra lucrului. Realizau șnururi lungi din fire de bumbac, apoi le coseau pe bucăți de pânză, urmărind modelul imprimat cu indigoul. Șnurul urmărea desenul cu precizie, iar la final mileul era apretat într-o soluție de apă cu făină, iar mai târziu în aracet, pentru a-i da ținuta dorită.

Tehnica fileului

Alteori, roatele din fire de lână colorată deveneau motive decorative pentru covoarele țesute la război, culorile fiind alese astfel încât să armonizeze și să lege întreaga compoziție. Cele mai pricepute femei se așezau la gherghef și făceau „plasa” pe care o umpleau apoi cu frunze, flori sau chiar păsări. Tehnica fileului presupunea o muncă migăloasă, desfășurată adesea în serile lungi de iarnă, fără grabă, dar și fără odihnă.

În mâinile femeilor, un fir simplu se transforma în șnur, în roată sau mileu, devenind o mărturie a unei lumi pline de creativitate. Astăzi, aceste obiecte și tehnici sunt redescoperite și reinterpretate. Mileurile de odinioară intră în compoziția unor tablouri inedite sau transformă un simplu tricou alb într-o piesă unică; alteori, cipca devine suportul pentru decorațiuni contemporane, inclusiv ornamente pentru bradul de Crăciun.

Expoziția „Fir cu fir. Migala dantelei românești” poate fi vizitată online, pe rețelele de socializare ale CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și pe site-ul www.traditiisibiene.ro (http://www.traditiisibiene.ro/comunicate/anunt/674), fiind deschisă cu ocazia Zilei Dantelei Românești, eveniment organizat anual la inițiativa La Blouse Roumaine.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Cine este Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan: CV, studii, carieră politică și susținerea primită de la PNL Sibiu

Siegfried Mureșan este unul dintre politicienii români cu o experiență îndelungată în instituțiile europene. Europarlamentarul PNL, aflat la al...

Știri pe același subiect