Consiliul Județean Sibiu propune o rectificare bugetară care reduce atât veniturile, cât și cheltuielile bugetului local cu 2,77 milioane lei, dar și utilizarea a 2,16 milioane lei din excedentul anilor trecuți pentru a plăti dobânzile la împrumuturile contractate de județ. Banii sunt necesari pentru a evita blocaje financiare la creditele luate de la BRD Groupe Société Générale și Banca Comercială Română pentru Aeroportul Sibiu și pentru cofinanțarea proiectelor europene.
Pentru aceste împrumuturi fuseseră prevăzute inițial 9 milioane lei în bugetul pe 2026.
Principalele modificări
1. La sănătate – bani mutați între proiectele pe fonduri europene.
Se suplimentează fondurile pentru două proiecte noi cu finanțare FEDR 2021-2027:
Policlinica Spitalului Gh. Preda (clădirea C8): + 4,7 mil. lei.
Centrul de paliație: + 4,75 mil. lei.
Secția de Anatomie Patologică de la Spitalul Județean: proiect nou introdus în programul de investiții, în valoare totală de 7,3 mil. lei (260.000 lei în 2026), după semnarea contractului de finanțare pe 12 august.
În schimb, se amână bani pentru alte proiecte:
Pavilionul Psihiatrie V (C16) și Fizioterapie – Psihiatrie copii (C17) de la Spitalul Preda: – 12,9 mil. lei în 2026, banii fiind mutați în 2027-2028.
Curțile exterioare de la Spitalul Județean: – 2,16 mil. lei în 2026, mutați în 2027.2.
La personal și funcționare
Aparatul de specialitate al CJ Sibiu: + 2,55 mil. lei la salarii pentru a acoperi drepturile salariale până la finalul anului.
UAMS Săliște: + 350.000 lei pentru salarii.
La instituțiile subordonate
Spitalul de Psihiatrie Gh. Preda: + 40.000 lei din sponsorizări.
Spitalul Județean de Urgență: mută 4,3 mil. lei de la salarii la medicamente și materiale sanitare.
Muzeul ASTRA: + 1,14 mil. lei din proiecte culturale – „Astra Meșteșugăresc”, „Lemnul: din muzeu în liceu” și „Aurul Apusenilor” – și din prestări servicii.
Școala Populară de Arte, Biblioteca, Direcția de Evidență a Persoanelor: virări interne de credite pentru funcționare.
Alte modificări
Se reduce numărul maxim de posturi la DGASPC Sibiu, după reorganizarea mai multor centre în vară.
Se actualizează lista de investiții la drumuri: se amână reabilitarea podului pe DJ 142F peste Târnava Mare și se introduce amenajarea de parcări pe DJ 106A Sibiu-Rășinari.
Potrivit raportului de specialitate, rectificarea este considerată de urgență din cauza calendarului strâns pentru decontarea proiectelor culturale de la Muzeul ASTRA, care trebuie finalizate până în septembrie-octombrie 2026, precum și ca urmare a introducerii în programul de investiții a proiectului de renovare energetică a secției Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Județean.
„Având în vedere încheierea în data de 28.08.2026 a contractului de finanțare dintre Complexul Național Muzeal Astra și Secretariatul General al Guvernului pentru realizarea proiectului ,,Astra Meșteșugăresc – Patrimoniul imaterial, Fundația Valorilor Identitare”, cu termen de implementare în perioada 01.09.2026 – 01.10.2026, necesitatea depunerii decontului parțial până la data de 22.09.2026 pentru proiectul ,,Lemnul: din muzeu în liceu”, finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului și necesitatea depunerii decontului final până la data de 16.10.2026 pentru proiectul ,,Aurul Apusenilor. Blestem și Dezvoltare”, finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului, rezultă un calendar extrem de strâns pentru punerea în execuție a acestora, prin urmare se impune rectificarea în regim de urgență a bugetului local al Județului Sibiu și a bugetelor instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local”, se arată în Raportul de aprobare.
De ce se face rectificarea acum
Potrivit Legii finanțelor publice locale 273/2006, invocată în raport, bugetele locale pot fi rectificate pe parcursul anului pe baza propunerilor ordonatorilor de credite și după rectificarea bugetului de stat. În plus, o ordonanță de urgență din 2026 – OUG 38/2026 – permite acum în mod expres folosirea excedentului anilor precedenți pentru plata dobânzilor și comisioanelor la împrumuturi.
Raportul arată și o economie de 849.000 lei la dobânzi bancare, obținută pentru că CJ Sibiu a plătit anticipat în 2026 ratele de capital la cele două bănci.
Ce înseamnă în ansamblu
Rectificarea nu aduce bani în plus la județ, din contră, scade bugetul cu 2,77 milioane lei. De fapt, este o reașezare: se taie din proiectele care nu mai pot fi implementate în 2026 conform proiecției inițiale (precum reabilitările termice de la Spitalul Preda) și se mută banii acolo unde există contracte de finanțare semnate deja și termene strânse. Cele mai mari sume vin din fonduri europene nerambursabile (FEDR) și subvenții de la bugetul de stat pentru proiectele de reabilitare termică din sănătate, care sunt în Programul 2021-2027.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



