Rectificare bugetară la Primăria Sibiu. Bani în plus pentru școli, parcuri, Bazinul Olimpic și Teatrul Radu Stanca și rambursare anticipată pentru creditul Aeroportului

Cele mai citite

Primăria Municipiului Sibiu propune o nouă rectificare a bugetului local și a bugetelor instituțiilor subordonate, în baza solicitărilor depuse în luna septembrie de serviciile publice. Cea mai mare parte a modificărilor vizează buna funcționare a serviciilor publice și susținerea investițiilor din învățământ, cultură și agrement, precum și rambursarea anticipată integrală a creditului contractat de la DEXIA/BRD pentru obiectivul „Extindere și modernizare Aeroportul Sibiu” și plata cotizației către ADI POL Dezvoltare Sibiu – Asociația Zonei Metropolitane.

Ce se schimbă, pe instituții

1. Poliția Locală Sibiu: +90.000 lei
Serviciul Public Poliție Locală solicită suplimentarea bugetului la capitolul Ordine Publică cu 90.000 lei pentru Bunuri și servicii, sumă acoperită din subvenții de la bugetul local.

2. Învățământul preuniversitar: redistribuiri și investiții noi de peste 2,1 milioane lei
Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ solicită redistribuirea a 198.500 lei între 6 unități de învățământ pentru cheltuieli de funcționare. La capitolul investiții, bugetul se suplimentează cu 2.191.000 lei. Concret, se introduc 5 obiective noi de investiții în valoare totală de 3.002.790 lei și se diminuează un obiectiv existent cu 811.790 lei.3. Parcuri și spații verzi: +1,82 milioane lei

3. Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane – cel care administrează parcurile și spațiile verzi – își suplimentează veniturile din prestări servicii cu 300.000 lei. În plus, primește subvenții de 1,3 milioane lei pentru funcționare și 227.000 lei pentru dezvoltare. Banii vor merge către Bunuri și servicii – 1,6 milioane lei și Active nefinanciare – 227.000 lei.

4. Teatrul Național Radu Stanca: +31.400 lei din sponsorizări
Teatrul își majorează bugetul cu 31.400 lei, bani proveniți din sponsorizări pentru producția unor spectacole. Totodată, își rectifică lista de investiții, introducând obiective noi în limita bugetului aprobat, prin diminuarea a două obiective existente.

5. Sport și Agrement – inclusiv Bazinul Olimpic: +1,7 milioane lei
Serviciul Public Sport și Agrement solicită o suplimentare de 1,7 milioane lei pentru Bunuri și servicii, pentru asigurarea funcționării bazelor sportive și de agrement din administrare.

Cum se echilibrează bugetul local

Pentru a acoperi aceste solicitări, Primăria propune la nivelul bugetului local:

La venituri:

+459.440 lei din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

  • operațiune contabilă de 2,6 milioane lei între secțiunea de funcționare și dezvoltare

La cheltuieli:

+90.000 lei la Ordine Publică – transferuri către Poliția Locală

+3.000.000 lei la Cultură, recreere și religie – funcționare și +227.000 lei la dezvoltare – transferuri către serviciile de parcuri și sport și +643.000 lei la Locuințe, servicii și dezvoltare publică. Alte transferuri, sumă ce include și cotizația către ADI POL Dezvoltare Sibiu

-21,3 milioane lei la capitolul Transport, la Bunuri și servicii – economie folosită pentru rambursarea anticipată a creditului pentru Aeroport și pentru echilibrarea generală a bugetului

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară urmează să fie supus votului Consiliului Local Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Săptămâna în care Sibiul pune siguranța pe primul loc: polițiștii intră în școli și comunități

În perioada 21-25 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor desfășura activități dedicate Săptămânii prevenirii...

Știri pe același subiect