FOTO: Pădure JEFUITĂ la Roșia! Percheziții în forță în județul Sibiu

spot_img
Cele mai citite

Descinderi în județul Sibiu într-un dosar privind tăierea fără drept și furtul de arbori din fondul forestier național. Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, iar polițiștii au recuperat aproape 20 de metri cubi de material lemnos.

Polițiștii sibieni au făcut, marți, 29 septembrie, patru percheziții domiciliare în județul Sibiu, într-un dosar penal care vizează tăierea ilegală și furtul de arbori din fondul forestier național.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu-Serviciul de Ordine Publică, Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

21 de arbori, tăiați ilegal

Ancheta a început după ce, la 7 septembrie, polițiștii au fost sesizați că persoane necunoscute ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras material lemnos din fondul forestier național de pe raza localității Roșia.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că ar fi fost tăiați ilegal 21 de arbori, cu un volum total de 23,334 de metri cubi.

Prejudiciul estimat în acest caz depășește 23.000 de lei.

Polițiștii au identificat un suspect

În urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Nou, bănuit că, în perioada 4-5 septembrie, ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras materialul lemnos din zona forestieră de pe raza localității Roșia.

Anchetatorii au obținut ulterior patru mandate de percheziție domiciliară.

Descinderile au avut loc pe 29 septembrie, iar în urma acestora polițiștii au recuperat 19,773 de metri cubi de material lemnos din specia gorun.

Suspectul a fost reținut

În baza probelor administrate în dosar, față de bărbatul de 35 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost tăiați și sustrași arborii.

Ancheta vizează infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori tăiați din fondul forestier național.

Știri despre furtul de lemne din județul Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

„Desenăm pentru Mediu”: concurs național de desen pentru elevi. Înscrierile se fac până pe 28 octombrie

Elevii din clasele I-VI sunt invitați să participe la concursul național de desen „Desenăm pentru Mediu”, o inițiativă prin...

Știri pe același subiect