Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, este noua vicecampioană de cupă mondială la taekwon-do, la proba tull 1 Dan. Drumul spre podium nu a fost ușor, întrucât la această categorie de concurs au fost înscrise peste 100 de sportive.
Tot pe podium a ajuns și Paul Todor, elev al Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu și fiu al preotului Darius Todor, care a obținut medalia de bronz la lupte.

2.700 de sportivi din întreaga lume
În perioada 28 septembrie – 4 octombrie, în orașul spaniol Benidorm, a avut loc Cupa Mondială de Taekwon-do ITF 2026, eveniment la care „Puma Club Sibiu” a participat alături de alți 2.700 de sportivi din întreaga lume.
„Campionatul a fost unul puternic, cel mai mare organizat până în prezent de Federația Internațională de Taekwon-do ITF. În anul 2022, la Koper – Slovenia, aceeași competiție strângea la start 1.300 de participanți, adică mai puțin de jumătate față de ediția din acest an”, a transmis arbitrul Ciprian Banea, prezent în competiție.
Tot din lotul „Pumelor”, Antonia Todor a obținut locul V la lupte, aceeași poziție fiind ocupată de Cezar Orgeșan, tot la lupte.
„În urmă cu doi ani, în Argentina, am obținut o medalie de bronz, iar acum avem două medalii, de argint și bronz, la un concurs mondial mult mai puternic. Prin multă muncă și disciplină vom reuși să aducem acasă și o medalie de aur”, a declarat Alin Lazurca, președintele clubului, prezent în concurs alături de antrenorul Arthur Meizel.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI





