Îți cauți un loc de muncă? Șase companii din Sibiu își deschid porțile până la miezul nopții. Accesul este gratuit

spot_img
Cele mai citite

Șase companii din Sibiu își deschid porțile până la miezul nopții. Cum pot participa gratuit cei care își caută un loc de muncă.

Sibienii care își caută un loc de muncă, vor să-și schimbe cariera sau pur și simplu sunt curioși să afle cum se lucrează în companiile locale vor avea ocazia să le descopere direct, în cadrul unui eveniment special.

Joi, 15 octombrie, între orele 16:00 și 00:00, șase companii din Sibiu își vor deschide porțile pentru public, în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului Noaptea Companiilor.

Participanții vor putea vizita sediile și spațiile de lucru, vor afla informații despre condițiile de muncă și cultura organizațională și vor putea discuta direct cu reprezentanții angajatorilor. Participarea este gratuită, însă înscrierea este necesară.

Ce companii pot vizita participanții

La ediția din acest an, evenimentul reunește șase companii: AUMOVIO, Bilstein, Conlan, NTN-SNR, ODU și Retrasib.

Organizatorii propun o experiență diferită de târgurile clasice de recrutare, în care candidații au ocazia să întâlnească angajatorii direct la sediile acestora și să descopere mediul profesional din interior.

Programul include tururi ghidate, ateliere interactive și discuții cu echipele companiilor participante.

Activitățile se adresează elevilor, studenților, absolvenților, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și celor care vor să afle mai multe despre oportunitățile profesionale din Sibiu.

Evenimentul poate fi o ocazie de a descoperi domenii de activitate, de a înțelege mai bine cerințele angajatorilor și de a obține informații utile pentru o viitoare carieră.

Cum ajung participanții la companii

Pentru deplasarea între locațiile participante vor fi puse la dispoziție autocare dedicate evenimentului, care vor circula pe două trasee.

Punctul de plecare va fi pe Calea Dumbrăvii, în fața Facultății de Științe Economice a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Plecările sunt programate la următoarele ore: 16:00, 17:15, 18:15, 19:15, 20:15, 21:15 și 22:15.

Ruta 1 va include următoarele opriri:

Conlan – Arsenal Residence;
ODU;
SNR;
AUMOVIO;
Bilstein;
Retrasib.

Ruta 2 va parcurge același traseu în sens invers. Ambele rute se încheie pe Calea Dumbrăvii.

Cei care preferă transportul public pot ajunge la companiile participante și cu autobuzele Tursib, folosind stațiile din apropierea acestora.

Înscriere gratuită, dar obligatorie

Participarea la Noaptea Companiilor este gratuită, pe bază de înscriere pe site-ul oficial al evenimentului, în secțiunea „Companii” sau „Program”.

Cei interesați pot consulta aceste secțiuni pentru informații despre firmele participante și activitățile propuse, apoi își pot planifica vizitele în funcție de propriile interese.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Excelență în Economie și este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Comunității 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Bogdan Peșchir a dat peste un milion de euro pentru promovarea lui Călin Georgescu pe TikTok? Cum ar fi fost redirecționată o campanie pentru...

Bogdan Peșchir ar fi transferat sume de peste un milion de euro către utilizatori TikTok implicați în promovarea lui...

Știri pe același subiect